times-2.jpg
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că România nu recomandă cetăţenilor români să părăsească Republica Moldova, precizând că în acest moment nu este cazul pentru o astfel de decizie.

„La nivelul Ministerului de Externe şi al Guvernului am efectuat analiza indicatorilor care ar putea să genereze o astfel de decizie. Nu este cazul în acest moment, nu am recomandat şi nu recomandăm cetăţenilor români să părăsească Moldova. (…) Am discutat (cu premierul Bulgariei – n.r.) această problemă şi în bilateral, şi aşa cum a […]

„La nivelul Ministerului de Externe şi al Guvernului am efectuat analiza indicatorilor care ar putea să genereze o astfel de decizie. Nu este cazul în acest moment, nu am recomandat şi nu recomandăm cetăţenilor români să părăsească Moldova. (…) Am discutat (cu premierul Bulgariei – n.r.) această problemă şi în bilateral, şi aşa cum a rezultat a fost vorba despre o decizie mai mult tehnică şi, desigur, argumentul ar fi cel legat punctual de Transnistria, dar suntem convinşi că, aşa cum a precizat domnul prim-ministru, odată cu reanalizarea indicatorilor care pot să genereze o astfel de decizie, probabil vom avea o comunicare punctuală”, a spus Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă comună cu omologul bulgar, Kiril Petkov, şi comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, desfăşurată la Palatul Victoria de la București, informează AGERPRES.

El a fost întrebat despre anunţul Ministerului de Externe bulgar care a recomandat ca cetăţenii bulgari să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Premierul bulgar Kiril Petkov a afirmat că este vorba despre „o ridicare a riscului din punct de vedere tehnic”.

„Noi toţi susţinem Republica Moldova şi vom fi buni parteneri atât pe vreme de criză, cât şi pe calea lor spre UE. Vreau să spun clar acest lucru. Informaţia care a fost răspândită de către Ministerul nostru de Externe ca un nivel de risc şi în prezent aceasta se revizuieşte. A fost o ridicare a riscului din punct de vedere tehnic, aş spune, pentru o anumită regiune. Eu, personal, sper că în curând această poziţie a noastră va fi revizuită, dar noi am dori totuşi să înştiinţăm oamenii din Moldova că există un risc mai mare în acest moment”, a explicat Kiril Petkov.

Amintim că, ieri, 28 aprilie, ministerul bulgar de Externe a emis o avertizare de călătorie de gradul 5 (cea mai severă avertizare, care înseamnă îndemnul de a nu călători în/de a părăsi imediat o țară anume) pentru Republica Moldova.

Amintim că, pe 26 aprilie, în regiunea transnistreană a fost anunțat cod roșu de alertă teroristă pentru 15 zile. Acest lucru s-a întâmplat după ce, în dimineața de ieri, au avut loc explozii în localitatea Maiac din Stânga Nistrului, fiind afectate două antene de radiocomunicații construite în anii ’60. Iar în data de 25 aprilie, în jurul orei 17.00, la Tiraspol au avut loc explozii la așa-zisul Minister al Securității de Stat. Conform informațiilor, focurile au fost trase din RPG-uri. Informația a fost confirmată de așa-zisele autorități din regiune.

Totodată amintim că, pe 22 aprilie, armata rusă a anunțat că trebuie să stabilească controlul deplin asupra Donbasului și a Ucrainei de Sud în timpul celei de-a doua etape a „operațiunii speciale”, ceea ce îi va permite să iasă direct spre regiunea transnistreană. Despre aceasta a anunțat generalul-maior Rustam Minnekaev, comandant adjunct al Districtului Militar Central.

Ulterior, Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat că nu vede niciun risc pentru cetățenii săi din regiunea transnistreană.

Preluat de la: diez.md