1482831023701.jpg

Aceasta este povestea unei bătrâne de 75 de ani, din suburbia Chișinăului, care în ultimii 5 ani doarme pe unde apucă, pentru că cel pe care l-a crescut de la 2 ani a alungat-o din casă.

Elizaveta a rămas văduvă după doar câțiva ani de căsnicie, când a făcut cunoștință cu un bărbat, văduv și el, dar cu un copil mic, de 2 ani, care avea nevoie de mamă, potrivit moldnova.eu.

„Au fost ani grei, dar fericiți, pentru că trăiam în liniște și înțelegere. Era problema banilor, dar nu aveam doar noi această problemă, dar toți. Când am procurat pentru prima dată un radiou, ni se părea o strășnicie. Că atunci nici nu se vindea ca acum, tot ce dorești”, susține bătrâna.

Toate au fost bune până fiul s-a căsătorit și a adus noră la casă. Era loc pentru fiecare, dar imediat s-a iscat conflict între ea și nevasta băiatului. După spusele Elizavetei, cei doi s-au căsătorit pe ascuns și că de îndată ce a intrat în casă, nora s-a făcut stăpână în casă.

„Cel mai mult ne certam din cauza curățeniei. Am fost o femeie care mi-a plăcut să fie curat în jurul meu și să nu calc pe fărâmituri. Fetei astea însă îi place mizeria, somnul, dar cel mai mult mă întristează că și feciorul s-a dat după ea, chiar dacă a fost crescut în curățenie”, suspină femeia.

De scârbă, spune Elizaveta, soțul a suferit un atac de cord și a decedat. Imediat după, feciorul i-a făcut valiza și i-a deschis ușa, spunându-I că nici măcar nu-i este mamă.

„Într-o zi, mi-a spus că trebuie să mă duc de la ei din casă că soția lui nu mă suportă. Mai mult decât atât, că nici nu îi sunt mama bilogică, iar una vitregă el își poate găsi. Am bufnit în plâns. Să ajungi tu în zilele când să o alungi din casă pe cea care, chiar dacă nu ți-a dat viață, te-a crescut, iar asta cred că e mult mai mult decât a da viață cuiva”, oftează doamna Elizaveta.

Nu a mers să-și găsească dreptatea în judecată, pentru că nu fusese nici căsătorită oficial cu tatăl băiatului, potrivit sursei citate, reporterii căreia au găsit-o la o cantină a Misiunii Sociale „Diaconia” unde, alături de alți zeci de bătrâni nevoiași, vine să-și ia prânzul.  

„Am ajuns iată să fiu hrănită de străini. Nu am de ales. Am ieșit din casă tot așa cum am intrat. De fapt, cu mai puține lucruri. Nu am luat nimic din ce am agonisit o viață. Acum, deja mai bine de 5 ani, locuiesc pe unde apuc – pe la rude, prieteni. Ultimul an îl stau la o nepoțică de a mea, fata surorii. Este plecată în Italia și am grijă de gospodărie. Este foarte greu la așa vârstă să ajungi pe drumuri, dar nu vreau să-i fac probleme fiului în familie. Să trăiască fericit dacă așa a decis că e mai bine pentru el. Nu cred că dacă mă lăsa să locuiesc în cămeruța ceea, îi făceam mari probleme, dar… așa e viața”, oftează bătrâna.

Preluat de la: Zugo.md