Pielea, cel mai mare organ al corpului omenesc, măsoară aproximativ doi metri pătraţi, la un adult cu greutate normală. Din această suprafaţă, doar 10-20% rămâne descoperită, în funcţie de sezon şi, desigur, de obiceiurile sociale. Cele mai expuse zone sunt cele de la nivelul capului, mâinilor, lateralelor gâtului şi un triunghi de piele de la nivelul decolteului.

„În timp, aceste zone suferă modificări de textură şi culoare, sub influenţă variaţiilor termice şi a luminii. Pielea are o mare capacitate de adaptare şi rezistă la temperaturi scăzute, fiind centrală termică a organismului”, afirmă Dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog.

Vascularizaţia pielii şi glandele sudoripare asigură adaptarea atât la cald, cât şi la rece. Pielea este acoperită de un microbiom care ne apară de agresiunea unor germeni. Pe piele găsim bacterii saprofite, care trăiesc pe suprafaţă noastră, virusuri şi chiar paraziţi microscopici dar inofensivi dacă echilibrul acestei flore se păstrează.

<!–

Formul de quiz

–>

Factorii de agresiune ai pielii, pe fondul schimbărilor climatice

Poluanţii atmosferici, schimbările bruşte de temperatura ambientală, inversarea anotimpurilor dar şi apariţia unor forme noi de viroze care surprind omenirea, se află printre ameninţările actuale ale pielii.

„Recent, microparticule în suspensie, cum sunt definite substanţele poluante P10 şi P2,5 au îmbâcsit aerul din Bucureşti. Le putem obseva depunerea pe caroseria maşinilor şi le recunoaştem în aspectul de smog. Pe lângă aceste microparticule în aerul poluat mai întâlnim dioxid de sulf, oxizi de azot, monoxid de carbon, ozon3, hidrocarburi şi metale grele. Pielea expusă aerului se contaminează cu ele”, remarcă dr. Leventer.

Potrivit specialistului, pacienţii cu acnee suferă o agravare a problemei lor, în timp ce atopicii acuză mâncărime şi accentuarea semnelor de boală. Poluanţii atmosferici produc o modificare a microflorei cutanate pe suprafeţele expuse şi generează o accentuare a simptomatologiei.

Poluarea cu hidrocarburi halogenate, dintre care cea mai cunoscută este dioxină, cauzează cloracneea, o formă de acnee cu comedoane multiple. Aceasta poate să apară brusc, la o contaminare acută, sau lent, la o contaminare cronică, aşa cum este cea atmosferică când sunt depăşite dozele zilnice acceptabile. Dioxina este degajată de deşeurile industriale, arderea cauciucului, gaze de eşapament, fum de ţigară.

Experţii în sănătatea pielii mai arată şi că toate  deşeurile menţionate fie se aşează pe piele, aşa cum se întâmplă şi în cazul caroseriilor şi geamurilor, dar şi pe sol şi plante, după care intră în lanţul alimentar. Cei care consumă lapte, carne de pui, porc şi legume sunt expuşi şi pe această cale.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doza tolerabilă pentru organism este de 4 picograme/kg/corp, dar, în realitate, datele arată că populaţia este expusă la doze mult mai mari. Această ar explică şi prezenţa sau apariţia acneei şi la vârstă adultă. Deci poluarea ridicată afectează pielea în mod direct sau indirect, intrând în lanţul alimentar.

„Nu avem statistici valabile la nivel naţional şi nici instituţii care să ofere date şi corelaţii rezonabile privind poluarea şi sănătatea. Sunt doar observaţii individuale privind incidenţa în creştere a numărului de cazuri de acnee la adult şi forme clinice mai grave la adolescent”, mai explică dr. Mihaela Leventer.

O altă problema a schimbărilor climatice este trecea de la cald la rece, greu de suportat de cei cu piele sensibilă şi cuperozică.

Degerătura poate fi un accident de iarnă, mai ales la cei cu diabet zaharat sau tulburări de circulaţie periferică, în timp ce arsura solară favorizează apariţia cancerului de piele.

Unele boli fotoinduse cum sunt lupusul, erupţia polimorfă la lumina, urticaria solară, pelagră şi eritemul pelagroid se agravează la lumina.

Dr. Mihaela Leventer remarcă şi că, recent, o îmbolnăvire nouă, viroza cu coronavirus, pare să aibă în traseul conatminării şi suprafaţa cutanată care a captat virusul. Din acest motiv dr. Leventer recomandă spălarea frecventă pe mâini, evitarea ducerii mâinii pe faţă, strănutul în şerveţel, pe lângă purtatul unei măşti pe faţă în spaţiile publice. Mai mult decât atât, curăţarea pielii cu apă şi săpun trebuie să fie printre gesturile minime de protecţie individuală, la care se adaugă demachierea, emolierea şi fotoprotecţia.