1599783225-vaccine-world-trust-September-11-2020.jpg
Peste trei miliarde de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate la nivel global. Aproximativ 40 % dintre doze, 1,2 miliarde au fost administrate în China. India are 329 de milioane de doze administrate, iar Statele Unite 324 de milioane de doze. Țara europeană cu cea mai mare rată de imunizare este Malta, cu peste 70 % din populaţie complet vaccinată.

Uniunea Europeană a administrat 357 de milioane de doze, ajungând la o acoperire vaccinală cu cel puţin o doză pentru 50 % din populaţia sa. Aproximativ 32 % din locuitorii blocului european au fost vaccinaţi cu schemă completă. Malta, cea mai mică ţară din UE, se află de departe în fruntea acestui clasament, întrucât peste 70 % din populaţia sa este deja complet vaccinată.

Cele mai populate state din UE: Germania, Franţa, Italia şi Spania, gravitează în jurul procentului de 50 % din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză, iar aproximativ o treime din populaţiile lor naţionale sunt vaccinate cu schemă completă.

Deşi majoritatea ţărilor sărace au început şi ele să îşi vaccineze rezidenţii, în principal graţie mecanismului COVAX (creat de OMS, alianţa GAVI şi coaliţia CEPI), vaccinarea anti-COVID-19 rămâne marcată de inegalităţi puternice: ţările cu venituri mari (aşa cum sunt ele definite de Banca Mondială) au administrat, în medie, 79 de doze la 100 de locuitori, în contrast cu ţările cu venituri mici, care au administrat o singură doză la 100 de locuitori, transmite Digi24.

Cinci ţări încă nu şi-au început campaniile de vaccinare: Tanzania, Burundi, Eritreea, Haiti şi Coreea de Nord.

În pofida polemicilor care l-au vizat, vaccinul AstraZeneca-Oxford, administrat în aproape 80 % din ţările şi teritoriile care îşi vaccinează rezidenţii este cel mai utilizat în lume, devansându-i pe concurenţii săi Pfizer-BioNTech, Sinopharm şi Moderna, Sputnik V, Johnson & Johnson şi Sinovac.

Preluat de la: diez.md