pesta-porcina.jpg

Toate jurnalele de ştiri şi toată presa este plină de informaţii despre un flagel greu de ignorat, care a determinat sacrificarea în masa a milioane de porci din esteul Europei, dar şi din România. După boala vacii nebune şi gripa aviară, pesta porcină africană a ajuns în atenţia populaţiei şi datorită măsurilor radicale pe care le presupune. Află ce este pesta porcină africană, cum se răspândeşte, cum poate fi prevenită, dacă există sau nu un vaccin pentru ea şi dacă se transmite la om, fie prin contact direct, fie prin consumul de carne de porc contaminată.

Pesta porcină africană: ce este

Pesta porcină este o boală provocată de un virus. Acesta se transmite prin contact direct între animale sau, indirect, prin hrănirea animalelor cu produse care provin de la animale infectate, dar şi prin muşcatura unei specii de căpuşă, care a muşcat un animal bolnav. Contaminarea se poate produce şi prin intermediul hainelor, ustensilelor şi furajelor infestate.

Virusul pestei porcine este foarte rezistent şi poate supravieţui până la 10 zile în fecalele animalelor infectate. În produsele din carne de porc virusul rezistă şi trei până la şase luni, dacă nu sunt prelucrate termic corespunzător şi în carnea congelată poate rezita chiar ani de zile. 

<!–

Formul de quiz

–>

Pesta porcină africană: simptome

Semnele specifice lipsesc în perioada imediată contaminării, ceea ce face boala imposibil de diagnosticat. Acstea devin vizibile  în perioada preacută şi acută, când nu se mai poate face nimic pentru a preveni moartea animalelor şi includ:

  • moarte subită a animalelor, fără motive aparente
  • febră ridicată (40-42 de grade)
  • vomă, diaree, scurgeri din ochi
  • înroşirea pielii (se observă doar la animalele cu piele deschisă la culoare) mai ales în zona pieptului, abdomenului, vârful cozii şi vârfurile urechilor
  • animalele mor în cel mult 20 de zile de la contactarea virusului

Pesta porcină africană: cum poate fi prevenită

Prevenirea se face prin menţinrea unui nivel strict de biosecuritate, evitarea contactului cu animalele bolnave sau posibil purtătoare de virus şi cu alte surse (nutreţuri, resturi animale şi vegetale, unelte) de risc. Nu exită vaccin pentru virusul pestei prcine africane. Virsul pestei porcine are o perioadă de incubaşie cuprinsă între 3 şi 15 zile. 

Pesta porcină: se transmite la om?

Virusul pestei porcine africane nu se transmite la om şi nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană, chiar dacă se consumă carne contaminată. 

Foto: 123rf.com

 

Preluat de la: csid.ro