aeroport-israel.jpg
Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) anunță noi măsuri de intrare pentru pasageri pe teritoriul Israelului. Noile reguli au intrat în vigoare în data de 8 februarie și prevăd că persoanele care s-au vindecat de COVID-19 nu trebuie să prezinte un test negativ la intrare în țară.

Toți pasagerii care pleacă spre Israel trebuie să prezinte:
# un test negativ PCR efectuat 72h până la plecare, sau un test antigen efectuat 24h până la zbor;
# să completeze on-line declarația „Clearance Application” cu 48 h până la plecare.

Sunt scutiți de prezentarea testului negativ înainte de plecare, persoanele vindecate de Covid, care pot prezenta una din confirmările de mai jos:
#un rezultat pozitiv al unui test PCR sau antigen efectuat în laborator, cu mai puțin de 3 luni înaintea plecării, cu condiția să fi trecut cel puțin 8 zile de la efectuarea testului;
# un certificat COVID emis de autoritățile Israel, indicând un statut de recuperare –care nu depășește mai mult de 3 luni.

Toate detaliile cu referire la restricțiile și condițiile de intrare în Israel, pentru pasagerii străini sunt descrise „Entry to Israel by Air”, documentul poate fi accesat AICI!

Sursă foto: depositphotos.com

Preluat de la: diez.md