viena.jpg
Primăria din Viena a prezentat o aplicaţie ce permite locuitorilor care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public să obţină vouchere care le oferă bilete gratuite la spectacole artistice şi la muzee.

Aplicația urmărește modurile de transport ale utilizatorilor şi calculează cantitatea de dioxid de carbon (CO2) economisită în comparație cu conducerea unei mașini și, odată ce utilizatorii economisesc 20 de kilograme de CO2, primesc un „voucher cultural”. Voucherele sunt apoi schimbate pentru bilete gratuite către instituțiile culturale participante, scrie green-report.ro

„Vrem să răsplătim reducerea dioxidului de carbon cu o experiență culturală”, a declarat Peter Hanke, membru al Consiliului municipal din Viena.

Aplicația va fi testată de 1.000 de persoane începând cu 26 februarie, iar dacă procesul va avea succes, aplicația va fi deschisă publicului larg în toamnă, relatează AFP. În cadrul acestui proiect participă Muzeul de istorie a orașului, un spațiu expozițional de artă, un teatru și o sală de concerte de muzică clasică.

Viena, cu 1,8 milioane de locuitori, este cunoscută pentru transportul public eficient. Cardurile de călătorie anuale pentru transportul public costă doar un euro pe zi și numărul acestora depășeşte numărul de mașini din oraș.

Obiectivul Austriei este să fie neutră din punct de vedere climatic până în 2040.

Reporter Stagiar: Petru Beșleaga

Preluat de la: diez.md