oportunitati-6.jpg

Activitățile extracurriculare sunt o parte esențială din viața oricărui elev. Fie că aceștia se implică în acțiuni de voluntariat, participă la concursuri, fie se înregistrează la diverse proiecte, ei reușesc astfel să se formeze ca personalitate și să-și dezvolte alte abilități decât cele obținute în cadrul disciplinelor școlare. În acest articol, am adunat câteva oportunități destinate elevilor din Republica Moldova la care se pot înscrie în luna februarie. Nu ezitați să diversificați spectrul pasiunilor pe care le aveți prin prisma posibilităților de care puteți beneficia!

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți lansează un program de pregătire pentru examenul național de bacalaureat. Absolvenții de liceu se vor putea pregăti la trei materii: limba și literatura română, istorie și matematică.

În acest material găsiți informații privind perioada în care se vor organiza cursurile și formularul de înregistrare.

În cazul acestei oportunități nu există un termen-limită pentru înregistrare. Aveți posibilitate să vă înscrieți și să participați la cursuri în funcție de propriul orar, dar trebuie să țineți cont că programul de pregătire se finalizează pe 22 martie.

Elevii din toate școlile din țară pot participa la un concurs de eseuri și la unul de desene pe tema „Cum văd eu Moldova Europeană”. Concursurile se vor desfășura la nivel local, în școală, după care eseul și desenul câștigător vor fi expediate la direcțiile de învățământ raionale sau municipale.

În acest articol găsiți mai multe informații despre criteriile de selectare a eseurilor și desenelor.

Termen-limită pentru expedierea lucrărilor – 13 februarie.

Lansăm o nouă ediție a proiectului „Corespondez din liceu”! Echipa #diez este în căutare de elevi și eleve pasionate de scris (și nu doar) din întreaga țară. Veți învăța cum să produceți materiale jurnalistice, veți explora domeniile de interes ale tinerilor și veți crea conținut util și captivant pentru cititorii #diez.

Mai multe informații despre criteriile de eligibilitate, cum vor avea loc instruirile și cum vă puteți înscrie aflați din acest material.

Termen-limită – 20 februarie.

Școala MiniVolt este un proiect destinat studierii electronicii într-un mod clar și ușor pentru copii. Printre avantajele participării la atelierele de electronică se numără:
# învățare distractivă și captivantă;
# dezvoltarea abilităților de lucru în echipă;
# învățare prin repetare.

În acest articol puteți afla mai multe informații despre vârsta copiilor care pot participa la ateliere și despre locul în care se desfășoară acestea.

În cazul acestei oportunități nu există un termen-limită pentru înregistrare, puteți merge în funcție de propria disponibilitate. Vedeți aici datele de contact pentru a vă înscrie.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md