E-cwMC3WYAcM2cu-1.jpg
Deputații din Parlamentul European au adoptat o rezoluție referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ (adoptată cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri), Parlamentul European subliniază că acești cetățeni ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniune. Altfel spus, statele membre ale UE ar trebui să elimine toate obstacolele cu care se confruntă persoanele LGBTIQ+, scrie site-ul oficial al forului suprem din UE.

Potrivit rezoluției, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus.

În urma hotărârii Curții Europene de Justiție „Coman & Hamilton”, care a constatat că dispozițiile referitoare la „soț/soție” din Directiva privind libera circulație se aplică și cuplurilor de același sex.

De asemenea, rezoluția îndeamnă toate țările UE să accepte ca cuplurile homosexuale să fie menționați părinții legali în certificatul de naștere al unui copil. În general, deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei ca și cuplurile de sex opus și familiile acestora. Pentru a se asigura că copiii nu devin apatrizi atunci când familiile lor se mută într-un alt stat membru, eurodeputații susțin că familiile ar trebui să beneficieze de același tratament în întreaga UE.

<!–

–> <!–

–>

Această decizie votată de majoritatea eurodeputaților a fost luată în contextul actelor dediscriminarea cu care se confruntă comunitățile LGBTIQ din Polonia și Ungaria. Parlamentul solicită luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, măsuri judiciare și instrumente bugetare) împotriva acestor țări.

Preluat de la: diez.md