DSC_8135.jpg
Dacă vă aflaţi în căutarea unor destinaţii mai puţin aglomerate şi cu o mai mică popularitate printre turişti, pentru următoarea vacanţă puteţi lua în considerare vizitarea unora dintre cele mai izolate locuri de pe pământ, unde puteţi ajunge doar cu vaporul sau cu avionul.

Un top al celor mai izolate locuri de pe pământ a fost publicat pe platforma Insider şi cuprinde veritabile paradisuri tropicale, deşerturi sau chiar destinaţii cu temperaturi extrem de scăzute, dar cu peisaje nu mai puţin ademenitoare.

# Insula Tristan da Cunha

Epoch Times Romania

Photo Credit: Epoch Times Romania

Insula vulcanică Tristan da Cunha, situată în sudul Atlanticului, are o populaţie de 258 de persoane, unde există doar nouă nume de familie diferite. Localnicii vorbesc limba engleză, dar au inventat propriul lor dialect, având cuvinte derivate din engleză, scoţiană, engleză-americană, daneză, italiană, irlandeză şi sud-africană, care reflectă ţările de origine ale locuitorilor. Africa de Sud este cea mai apropiată ţară de insula britanică, despre care se spune că este cel mai îndepărtat arhipeleag locuit din lume. Pentru a ajunge acolo trebuie să rezervi un loc pentru unul dintre cele trei vapoare care merg către insulă doar de nouă ori pe ani, din Cape Town.

# Easter Island, Chile

Photo Credit: GQ

Photo Credit: GQ

Easter Island este o insulă cu 3.300 de locuitori, iar economia destinaţiei se bazează în mare parte pe turism, fiind vizitată foarte mult datorită celor 900 de statui iconice de pe teritoriul său. Construcţia şi scopul acestor statui reprezintă încă un mister şi au intrat în patrimoniul UNESCO. Singura companie aeriană care efectuează zboruri către această destinaţie este LAN, iar preţul unui bilet ajunge la 900 de dolari, cu plecare din Statele Unite.

# Ittoqqortoormiit, Groenlanda

Photo Credit: Wall-Street.ro

Photo Credit: Wall-Street.ro

Fondată în 1925 de către emigranţii din Tasiilaq şi vestul Groenlandei, insula Ittoqqortoormiitt este la fel departe ca oricare altă suprafaţă locuită din Groenlanda. Pentru a ajunge acolo ai nevoie de o călătorie cu elicopterul din aeroport până în centrul orăşelului. Are 450 de rezidenţi. Turiştii se pot bucura de câteva monumente naturale, dar şi de spectaculoasele aurore boreale. Reprezintă, de asemenea, o destinaţie pentru croaziere, în ciuda mării îngheţate care blochează călătoriile cu vaporul timp de nouă luni pe an.

# Insulele Kerguelen, Ţinuturile din Sudul Franţei şi Antarctica

Photo Credit: Wikipedia

Photo Credit: Wikipedia

Insulele Kerguelen din Oceanul Indian fac parte din Ţinuturile din Sudul Franţei şi Antarctica şi sunt accesibile doar cu vaporul, timp de doar patru zile din an. Insula Kerguelen se mai numeşte şi „Insula Dezolării“ şi este împrejmuită de alte 300 insule mici. Arhipeleagul este dominat de gheţari, ploaia, lapoviţa şi ninsoarea fiind predominante 300 de zile pe an. Cei mai mulţi oameni care locuiesc acolo sunt cercetători francezi.

# Oaza Siwa, Egipt

Photo Credit: EGIPT Tours

Photo Credit: EGIPT Tours

Fiindcă Oaza Siwa este atât de izolată, situându-se în mijlocul unei zone deşertice din Sahara, Egipt, locuitorii oazei au păstrat culura şi limba Siwi. Nu este o destinaţie turistică obişnuită, călătoria până acolo are o durată de cinci ore cu autobuzul, din Cairo, dar curajoşii care se avântă până acolo se pot bucura de băi în apele termale ale Cleopatrei, măslini naturali şi „cazare“ în faimosul deşert eco din nămol şi sare.

# Changtang, Tibet

Photo Credit: Thousand Wonders

Photo Credit: Thousand Wonders

Cunoscut drept „acoperişul lumii“, Chang Tang face parte din platoul Tibet, unul dintre cele mai lungi lanţuri muntoase din Asia, având peste 3.000 de kilometri. Acest lanţ cuprinde vârfuri muntoase între 6000 şi 7000 metri altitudine şi văi care depăşesc 5000 de metri. Chang Tang este locuit de nomazi tibetani pe păşunile din sudul muntelui Kunlunului, numiţi Gangpa. Fauna este reprezentată de antilope tibetane (Shirou), iaci sălbatici, măgari sălbatici, urşi şi lupi. Parcul Natural Hoh Xil, care încorporează o mare parte din muntele Kunlun şi nordul Chang Tang, a fost creat pentru a proteja această faună.  Este accesibil din aeroportul Leh sau puteţi ajunge acolo cu maşina, conducând din Manali sau Srinagar.

# Villa Las Estrellas/ Oraşul Stelelor

Photo Credit: Educarchile

Photo Credit: Educarchile

Este o destinaţie aflată în Antarctica care se aseamănă cu oricare alt orăşel, dispunând de biserică, sală de sport, şcoală publică şi magazine cu suveniruri, dar reprezintă unul din cele două oraşe locuite din întregul continent. Restul suprafeţelor nelocuite sunt centre de cercetare populate de oameni de ştiinţă. Pentru a ajunge în Antarctica trebuie să călătoriţi două zile cu vaporul din Ushuaia, Argentina, prin traversarea Pasajului Drake din Cercul Antarctic.

# Bantam, Cocos Island

Photo Credit: guia-viagens.aeiou.pt

Photo Credit: guia-viagens.aeiou.pt

Cu o populaţie de numai 600 de locuitori, Cocos Islands şi-a păstrat limba tradiţională, dar şi practicile religioase străvechi. Pentru a intra în contact cu obiceiurile locale, vizitatorii pot face surfing, scufundări şi pot privi păsările sălbatice din veritabilul paradis tropical. Puteţi ajunge acolo cu avionul, din Perth, iar zborurule au loc de două ori pe săptămână.

# Palmerston, Cook Islands

Photo Credit: BBC

Photo Credit: BBC

 Toţi locuitorii acestei insule sunt descendenţi ai englezului William Masters, care a sosit în acel loc în anul 1863 şi care avea patru neveste şi 17 copii. Vasele de transport ajung în această destinaţie de numai câteva ori pe an, există doar două telefoane publice, iar accesul la internet este valabil doar patru ore pe zi. Insula se află la două zile distanţă faţă de Rarotonga, capitala Cook Islands, şi la o distanţă de opt zile de călătorit cu vaporul de Tahiti.

# Longyearbyen, Norvegia

Photo Credit: NorvegiaN.net

Photo Credit: NorvegiaN.net

Cel mai nordic oraş din lume, Longyearbyen, Norvegia, este atât de rece încât este ilegal să fii îngropat acolo, pentru că trupurile nu se vor descompune pe terenul îngheţat. În schimb, corpurile trebuie să fie transportate pentru înmormântare. Casele trebuie, de asemenea, să fie construite pe un support special, astfel încât să nu alunece atunci când solul specific se topeşte vara. Norwegian Airlines oferă trei zboruri pe săptămână şi se află la trei ore de la Oslo.

Preluat de la: diez.md