Ce este sistemul limfatic? Sistemul limfatic reprezintă un sistem secundar de circulație, distinct de cel sangvin, și este esențial pentru menținerea echilibrului fluidelor în corp și pentru combaterea infecțiilor.

Este o componentă importantă a anatomiei umane, o rețea complexă de drenaj, apărare imunitară și transport de nutrienți.

Limfa (din latinescul „lympha”, care înseamnă „apă limpede”) este fluidul care circulă prin vasele limfatice. Limfa este lichidul de țesut drenat și este similar cu plasma sanguină, dar cu câteva diferențe:

Așadar, limfa este vehiculul prin care se realizează funcțiile esențiale ale sistemului limfatic: eliminarea deșeurilor, menținerea echilibrului hidric și coordonarea răspunsului imun.

Sistemul limfatic este compus din vase, ganglioni și canale colectoare care lucrează în sinergie pentru a menține echilibrul fluidelor din corp și pentru a asigura un răspuns imunitar eficient.

Ganglionii limfatici sunt, poate, cele mai cunoscute componente ale sistemului limfatic, fiind locurile unde se desfășoară cea mai intensă activitate imunitară.

Din punct de vedere anatomic, sunt structuri mici, în formă de fasole, înconjurate de o capsulă fibroasă. Limfa intră prin vasele aferente și iese prin cele eferente, după ce a fost filtrată. Au în componență celule imunitare, în special limfocite B și T și macrofage.

Ganglionii sunt grupați strategic în zone unde este cel mai probabil să fie întâlnite infecții, cum ar fi gâtul (ganglioni cervicali), axila (ganglioni axilari) și zona inghinală (ganglioni inghinali).

Rolul lor principal este acela de filtrare – ganglionii acționează ca niște filtre biologice. Macrofagele „mănâncă” (prin procesul numit fagocitoză) bacteriile, virusurile și celulele moarte aduse de limfă, iar limfocitele inițiază un răspuns imunitar specific împotriva agenților patogeni detectați. Când te lupți cu o infecție (de exemplu, o răceală), ganglionii se pot umfla și deveni dureroși, un semn că limfocitele se multiplică rapid pentru a combate invadatorul.

Vasele limfatice reprezintă elementul structural de bază al sistemului limfatic, cu rolul de a colecta și a transporta limfa de la țesuturi înapoi către sistemul circulator sangvin.

Din punct de vedere structural, sunt alcătuite din capilare limfatice și vase colectoare.

Capilarele limfatice sunt punctul de plecare al sistemului, fiind dispuse printre celulele corpului. Au o structură specială, cu pereți formați dintr-un singur strat de celule și terminații libere care permit fluidului interstițial să intre ușor, dar nu să iasă. Aici, fluidul interstițial se transformă în limfă.

Capilarele se unesc pentru a forma vase limfatice mai mari. Spre deosebire de sistemul sangvin, vasele limfatice nu au o pompă centrală (inimă); ele se bazează pe supape interne (similare cu cele din vene) pentru a preveni refluxul și pe contracțiile mușchilor scheletici, pe mișcările respiratorii și pe pereții proprii pentru a împinge limfa înainte.

Principalul rol al vaselor limfatice este drenajul. Ele colectează excesul de lichid, proteine și resturi celulare din spațiul interstițial și le transportă spre ganglionii limfatici pentru filtrare.

Canalele colectoare sau ducturile limfatice reprezintă sfârșitul sistemului de drenaj și punctul final de legătură cu sistemul circulator sanguin. Acestea sunt cele mai mari vase limfatice din corp.

Limfa colectată din diverse regiuni se adună în trunchiuri limfatice mari (de exemplu, trunchiuri jugulare, subclaviculare). Aceste trunchiuri se unesc apoi pentru a forma cele două mari ducturi:

Rolul canalelor colectoare este de a reintroduce limfa filtrată – alături de proteinele și grăsimile transportate – în fluxul sangvin. Acest lucru restabilește volumul de lichid pierdut de sistemul circulator în timpul schimburilor capilare și menține constantă compoziția sângelui.

Rolul principal al sistemului limfatic este cel de drenaj. Capilarele sangvine eliberează zilnic o cantitate considerabilă de plasmă (lichid, proteine și nutrienți) în spațiul dintre celule, numit spațiul interstițial. Deși cea mai mare parte a acestui lichid revine în vene, aproximativ 10% nu este reabsorbit. Sistemul limfatic intervine aici ca o rețea de canalizare care colectează acest exces de fluid, acum numit limfă, și îl transportă înapoi în sistemul circulator sangvin. Prin colectarea și returnarea a circa doi-trei litri de lichid pe zi, sistemul limfatic realizează două funcții vitale: împiedică acumularea fluidului interstițial în țesuturi, care ar duce la umflare dureroasă (edem), și menține volumul sangvin (volumul total de sânge al corpului rămâne constant, prevenind astfel colapsul cardiovascular).

Rolul de drenaj se suprapune cu o altă funcție importantă a sistemului limfatic: apărarea imunitară. Sistemul acționează ca o rețea de patrulare, monitorizând constant limfa pentru a identifica potențialii invadatori:

Un alt rol esențial și unic al sistemului limfatic este în digestie. După ce alimentele grase sunt digerate, majoritatea acizilor grași și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K) sunt ambalate în particule mari numite chilomicroni. Aceste particule sunt prea voluminoase pentru a intra direct în vasele sangvine. Prin urmare, ele sunt preluate de vasele limfatice specializate numite lacteale din mucoasa intestinului subțire. Limfa îmbogățită cu grăsimi le transportă apoi prin sistemul limfatic până când ajunge la ductul toracic și apoi în fluxul sangvin. Astfel, sistemul limfatic asigură livrarea grăsimilor esențiale către corp.

Deși sistemul limfatic este un sistem robust de drenaj și apărare, el este vulnerabil la o serie de afecțiuni care pot compromite fie funcția sa de transport, fie pe cea imunitară.

Limfedemul este o afecțiune cronică caracterizată prin acumularea anormală de lichid limfatic bogat în proteine în spațiile interstițiale, ceea ce duce la umflarea persistentă (edem) a unei părți a corpului, cel mai frecvent la nivelul membrelor. Apare atunci când capacitatea de transport a sistemului limfatic este depășită.

În ceea ce privește cauzele apariției edemului limfatic, acesta poate fi de două feluri: primar și secundar.

Limfedemul primar este o afecțiune rară, congenitală, cauzată de dezvoltarea anormală a vaselor limfatice.

Limfedemul secundar este cel mai frecvent tip întâlnit, cauzat de o leziune sau obstrucție ulterioară. Cauzele comune includ intervențiile chirurgicale (în special excizia ganglionilor limfatici în tratamentul cancerului, precum cel de sân), radioterapia sau infecțiile severe.

Pe termen lung, edemul limfatic duce la fibroză (întărirea și îngroșarea pielii și a țesuturilor) și crește semnificativ riscul de infecții cutanate recurente (celulită), deoarece limfa stagnantă oferă un mediu propice dezvoltării bacteriilor.

Limfadenopatia este termenul medical ce definește umflarea ganglionilor limfatici, ca răspuns la o creștere a activității celulelor imunitare din interior: aceștia devin mai mari, palpabili și uneori dureroși.

Este o manifestare comună la copii și adulți tineri, fiind adesea un semn benign al luptei organismului cu o infecție.

Cauzele apariției limfadenopatiei includ:

Deși limfadenopatia este adesea o consecință temporară și firească a unui răspuns imunitar eficient, ea poate sugera necesitatea unor investigații medicale suplimentare. Persistența sau caracteristicile anormale (ganglioni tari, ficși, nedureroși) impun excluderea malignității. Implicația sa principală este că servește drept indicator clinic al unei probleme de sănătate subiacente.

Limfomul ia naștere atunci când limfocitele (celule T sau celule B), care în mod normal luptă împotriva infecțiilor, suferă mutații genetice care le determină să se multiplice necontrolat. Aceste celule maligne se acumulează în ganglionii limfatici, dar și în organele limfoide precum splina, timusul sau măduva osoasă. Deoarece sistemul limfatic este răspândit în întregul corp, limfomul poate afecta orice organ.

Cauzele exacte pentru apariția limfoamelor sunt necunoscute, dar factorii de risc includ infecțiile virale cronice (ex. virusul Epstein-Barr), expunerea la anumite chimicale (pesticide) și istoricul de imunodeficiență.

Clasificarea limfoamelor este importantă pentru stabilirea tratamentului și a prognosticului. Limfoamele sunt împărțite în două categorii principale:

Manifestările limfoamelor variază în funcție de tip și stadiu, dar includ simptome sistemice (febră, transpirații nocturne, scădere în greutate), mărirea ganglionilor și afectarea funcției organelor limfatice.

Impactul limfomului depinde de tipul și rapiditatea cu care evoluează. Consecințele majore sunt compromiterea imunitară (pe măsură ce limfocitele maligne le înlocuiesc pe cele sănătoase, capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecțiilor scade drastic) și afectarea organelor (în formele avansate, limfomul poate invada măduva osoasă, afectând producția de celule sanguine, sau alte organe vitale).

Tratamentul limfomului a avansat semnificativ, și poate include chimioterapia, radioterapia, imunoterapia (anticorpi monoclonali care țintesc celulele canceroase) și terapii inovatoare precum terapia CAR T-cell. Abordarea este personalizată în funcție de subtipul de limfom și de stadiul bolii.

Limfocelul definește o „capsulă”, plină cu limfă, care se formează în corp, de obicei ca rezultat al unei intervenții chirurgicale. Nu este un chist adevărat, deoarece nu are perete epitelial propriu, ci reprezintă o acumulare de limfă scursă din vasele limfatice tăiate sau lezate în timpul unei operații.

Pacienții afectați cel mai des sunt persoanele care au suferit operații majore în regiuni bogate în vase limfatice, cum ar fi transplanturile de rinichi, disecțiile ganglionare (pelviene sau inghinale) sau intervențiile vasculare.

Cauza apariției limfocelului este lezarea iatrogenă (accidentală, în timpul procedurilor medicale) a vaselor limfatice, care nu au fost sigilate corespunzător, permițând limfei să se scurgă și să se adune.

Deși adesea asimptomatice și capabile să se rezolve spontan, limfocelele mari pot cauza consecințe mecanice – pot exercita presiune asupra organelor sau vaselor de sânge adiacente. De exemplu, un limfocel pelvian poate obstrucționa ureterul sau vasul de sânge, necesitând drenaj sau intervenție chirurgicală. Implicația este strict legată de riscul chirurgical și de recuperare.

Pe lângă afecțiunile majore precum limfedemul sau cancerul (limfomul), sistemul limfatic este vulnerabil la o serie de alte boli, care subliniază rolul său complex în imunitate, drenaj și transport. Aceste afecțiuni variază de la reacții inflamatorii acute până la boli genetice rare, fiecare dintre ele perturbând echilibrul delicat al fluidelor și al apărării interne a corpului.

Limfangita – inflamația vaselor limfatice

Limfangita reprezintă inflamația acută sau infecția vaselor limfatice, cel mai frecvent cauzată de bacterii (în special de Streptococcus pyogenes) care pătrund printr-o rană sau abraziune cutanată.

Semnul clasic este apariția unor dâre roșii, calde și dureroase care se extind de la locul infecției inițiale către ganglionii limfatici regionali. Aceasta este însoțită adesea de febră, frisoane și stare generală de rău.

Limfangita este considerată o urgență medicală. Dacă nu este tratată rapid cu antibiotice, infecția se poate răspândi în fluxul sangvin, ducând la septicemie, o afecțiune cu potențial fatal.

Filarioza limfatică – obstrucția parazitară

Filarioza limfatică este o boală tropicală rar întâlnită în zonele dezvoltate, dar care afectează milioane de oameni la nivel global.

Este o boală parazitară cauzată de viermi nematozi, transmiși la om prin înțepătura de țânțar. Larvele migrează și se dezvoltă în vasele limfatice.

Prezența și mișcarea viermilor adulți în interiorul vaselor provoacă inflamație, fibroză și obstrucție cronică. Acest blocaj sever al drenajului limfatic duce la limfedem extrem.

Cel mai cunoscut rezultat este elefantiazisul, o formă severă de limfedem în care pielea și țesuturile devin groase și tari, cauzând deformări semnificative, cel mai des la picioare și organele genitale. Boala are consecințe fizice grave, dar și un impact social marcant.

Boala Gorham-Stout – boala oaselor fantomă

Este o boală rară caracterizată prin proliferarea anormală a vaselor limfatice și/sau a vaselor sangvine (angiomatoză) care invadează și distrug țesutul osos. Oasele afectate se resorb treptat, fiind înlocuite cu structuri fibroase și vase.

Malformațiile Limfatice – limfangiomul

Reprezintă dezvoltarea anormală și adesea chistică a vaselor limfatice, și poate apărea oriunde în corp. Acestea nu sunt canceroase, dar pot cauza probleme prin exercitarea de presiune asupra structurilor vitale (nervi, vase de sânge) sau pot duce la limfedem localizat.

Sursa foto: Shutterstock

Preluat de la: csid.ro