osteosarcom.jpg

Osteosarcom: definiţie

Osteosarcomul este cea mai frecventă formă de cancer osos. Majoritatea cazurilor de osteosarcom apar la copii şi adolescenţi, dar sunt şi situaţii când boala apare la adulţi, chiar şi la vârstnici. De regulă, osteosarcomul se dezvoltă în acele regiuni în care osul creşte rapid, cum ar fi genunchii sau umerii (femurul distal, tibia proximală, humerusul proximal). Cu toate acestea, osteosarcomul se poate dezvolta în orice zonă osoasă, inclusiv la nivelul şoldului sau maxilarului.

Durerile osoase, inflamaţiile şi fracturile sunt principalele simptome ale osteosarcomului. Tratamentul acestei forme de cancer constă, de regulă, în chimioterapie şi intervenţie chirurgicală. Noi forme de radioterapie, cum este terapia cu fascicul de protoni (Proton Beam Therapy), sunt în prezent studiate, iar rezultatele preliminare sunt promiţătoare.

Prognosticul osteosarcomului depinde de tratamentul ales, de dimensiunea, tipul şi localizarea tumorii, precum şi de starea generală de sănătate a pacientului.

Cuprins
Osteosarcom: definiţie
Osteosarcom: simptome
Osteosarcom: cauze
Osteosarcom: diagnostic
Osteosarcom: tratament

sus

Osteosarcom: simptome

Simptomele osteosarcomului includ:

  • Umflături la nivelul regiunii afectate
  • Dureri osoase sau articulare, care se înrăutăţesc în timpul nopţii sau când se depune efort fizic
  • Fracturi osoase
  • Vânătăi care apar cu uşurinţă în anumite regiuni

Osteosarcomul poate metastaza rapid în alte zone ale corpului, de aceea este important tratamentul prompt. În lipsa unui tratament adecvat şi rapid, poate fi necesară amputarea membrului afectat, pentru a preveni răspândirea cancerului.

sus

Osteosarcom: cauze

Cauza osteosarcomului nu este cunoscută cu precizie, dar se consideră că anumiţi factori pot creşte riscul acestei forme de cancer:

  • Tratamentele anterioare care au presupus radioterapie
  • Anumite afecţiuni genetice: retinoblastomul, sindromul Bloom, sindromul Li-Fraumeni, sindromul Rothmund-Thomson, boala Paget, sindromul Werner etc.
  • Osteocondroame – tumori osoase benigne care se pot maligniza
  • Vârsta – riscul de osteosarcom este mai mare între 10 şi 30 de ani, dar şi după 60 de ani
  • Înălţimea – copiii care cresc rapid în înălţime sunt mai predispuşi la dezvoltarea osteosarcomului
  • Sexul – osteosarcomul apare cu precădere la băieţi
  • Rasa/etnia – incidenţa osteosarcomului este uşor mai ridicată în rândul afro-americanilor şi al hispanicilor

sus

Osteosarcom: diagnostic

Osteosarcomul se diagnostichează pe baza simptomelor pacientului, a examenului fizic şi clinic, a istoricului medical familial şi personal, dar şi cu ajutorul investigaţiilor imagistice (radiografie osoasă, RMN/IRM, CT, PET/CT), al biopsiilor osoase şi al analizelor de sânge. 

sus

Osteosarcom: tratament

Tratamentul osteosarcomului depinde de vârsta şi starea generală de sănătate pacientului, precum şi de tipul, dimensiunea, localizarea şi ritmul de evoluţie a tumorii. În cazul tumorilor osoase localizate, de dimensiuni mari, care se răspândesc rapid, tratamentul constă în şedinţe de chimioterapie (de regulă, timp de 10 săptămâni), urmate de intervenţie chirurgicală pentru eliminarea tumorii şi, ulterior, din nou chimioterapie, timp de aproximativ un an.

Este foarte important ca pacientul să respecte schema de tratament indicată de medic, deoarece după operaţie pot rămâne mici focare de celule canceroase care nu sunt vizibile cu ajutorul investigaţiilor imagistice.  De aceea, chimioterapia postchirugicală este esenţială pentru prevenirea recurenţelor. În cazul pacienţilor vârstnici, intervenţia chirurgicală poate fi prima opţiune, înainte de chimioterapie.

Pentru tumorile osoase de mici dimensiuni, care se dezvoltă lent, medicul poate alege doar rezecţia tumorii, fără chimioterapie. Osteosarcomul cu metastaze, care s-a extins în alte părţi ale corpului, este cea mai severă formă, care presupune un tratament complex şi de durată, cu rezultate nu întotdeauna pozitive, motiv pentru care este de preferat ca pacientul să se înscrie în studii de cercetare pentru noi terapii.

Autor: Paula Rotaru

Surse: cancer.org, mayoclinic.org

Preluat de la: csid.ro