DSC_2350-web-1024x576-1.jpg
Oficiul Național al Viei și Vinului a apreciat campania creativă „Wine of Moldova Airport”, care a apărut ca urmare a unui sondaj desfășurat online în care participanții au fost rugați să potrivească un nume nou pentru Aeroportul Internațional , iar „Wine of Moldova” a fost prima opțiune în preferințele publicului.

 

La începutul lunii iunie, echipa #diez a lansat un proiect – Cum s-ar numi, unde am rugat cititorii noștri să propună denumiri, apoi să voteze denumiri alternative pentru Aeroportul Internațional Chișinău. Timp de o săptămână, cititorii au putut vota opțiunea preferată. Din totalul de 8.005 voturi, 31,82% au spus că nu ar vrea ca denumirea să fie schimbată, pe când, 68,18% au ales una din cele 11 opțiuni disponibile. Dintre acestea, cea mai votată a fost „Wine of Moldova Airport”.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei aI Vinului a venit cu reacție la inițierea acestei campanii: „În calitate de instituție care a creat, a dezvoltat și promovează brandul vinicol țară Vinul Moldovei, salutăm inițiativa portalului diez.md de a testa creativitatea cititorilor. Suntem încântați să constatăm că brandul Wine of Moldova devine tot mai popular și reprezintă un motiv de mândrie națională. Pentru a face cunoscut produsul nostru unic, am considerat mereu Aeroportul Internațional Chișinău drept un punct de întâlnire strategic: aici am desfășurat campanii de promovare și tot aici întâmpinăm în fiecare an vizitatorii de peste hotare care vin la cea mai mare sărbătoare a tradițiilor noastre – Ziua Națională a Vinului. Apreciem inițiativa internauților, și mulțumim la fel și Aeroportului pentru înțelegerea de care au dat dovadă în mediatizarea rezultatelor acestui sondaj.  Cu această ocazie, facem un apel public către conducerea Aeroportului Internațional Chișinău, dar ne adresăm și altor instituții strategice ale țării, venind cu îndemnul de a ne consolida eforturile pentru promovarea Vinului Moldovei în țară și pe piețele-țintă externe.”

Sondajul a fost inițiat de portalul pentru tineri Diez.md, fiind impulsionat de ideea găsirii unui nume original și recognoscibil pentru singurul aeroport internațional din țară. Acesta a întrunit voturile a peste 8000 de persoane, care au ales dintre mai multe opțiuni reprezentative pentru Republica Moldova și domeniul aviatic.

Peste 20% dintre cei care au optat pentru un nume nou consideră că brandul vinicol național „Wine of Moldova” este demn să apară pe fațada Aeroportului și că acesta ar transmite un mesaj atractiv pentru turiști: „și să descoperiți tradițiile noastre milenare în vinificație!”

Republica Moldova este a șasea țară în Europa după suprafața de viță de vie cultivată și are forma sa unică de strugure, fapt care explică de ce „Wine of Moldova” a devansat în preferințele votanților alte denumiri, printre care nume marcante: compozitorul Eugen Doga, Olga Culic, singura femeie pilot din Moldova, interpreții Ion și Doina Aldea-Teodorovici, personajele populare Păcală și Tândală, Constantin Bazu Cantacuzino, primul pilot al aviației civile autohtone, poetul Grigore Vieru, precum și alte personalități istorice, simbolice sau care au contribuit la dezvoltarea aviației.

Brandul vinicol de țară „Wine of Moldova. A Legend Alive”(„Vinul Moldovei. O legendă vie”) a fost elaborat de Oficiul Național al Viei și Vinului în anul 2013, pentru a asigura sporirea calității vinurilor produse în Republica Moldova, a consumului de vin pe plan intern și a exportului pe piețele externe. În doar câțiva ani de la lansare, „Wine of Moldova”, care întrunește sub umbrela sa zeci de producători de vinuri de calitate, a devenit recunoscut și căutat, reprezentând domeniul vitivinicol moldovenesc în țară și peste hotarele acesteia.

Anual, Oficiul Național al Viei și Vinului organizează mai multe evenimente dedicate Vinului Moldovei și vinificatorilor din țară, printre care Ziua Națională a Vinului și Vernisajul Vinului. Acestea au ca scopuri principale, pe de o parte, crearea unei platforme de comunicare cu consumatorii, iar pe de altă parte, creșterea consumului conștient al vinului de calitate.

Preluat de la: diez.md