1511958296238.jpg

Tânăra scriitoare Lucia Brainstorm, care a bucurat lecturofilii cu două cărți – una cu poezie, iar alta cu proză – a semnat un contract cu una dintre cele mai mari edituri de peste Prut.

„Totul în viață are nevoie de timp. Eu am avut nevoie de ani, nopți nedormite, gânduri prea multe, emoții la nesfârșit, vise adunate grămadă, ca acum să ajung pe jumătate abia să respir mai ușor și să știu pentru mine că sunt pe drumul corect.

Desigur asta înțelegi mai apoi, dacă a fost sau nu drumul corect, dar cine nu riscă, nu are șanse de a ajunge fericit!”, zice Lucia.

Deși nu a dorit să ne spună cu cine anume a semnat contractul, pentru că „sunt învățată să acționez, după care să vorbesc despre rezultate”, Lucia ne-a destăinuit că urmează o a treia lansare sub egida respectivei edituri.

„Următoarea carte va fi una mai diferită, din motiv că eu atât emoțional, cât și profesional am crescut. Cartea va avea o lansare pe merite la vară, în București, iar tirajul ei va fi de 3000 de exemplare.

Și ca să nu mă învârt mult, fiindcă nu îmi place, pot să recunosc că 40% din vânzările de cărți ce vor avea loc îmi vor aparține”, a declarat, pentru ZUGO, Lucia

Mai mult, cartea va fi tradusă și în limba engleză, motiv pentru care tânăra este extrem de recunoscătoare. „Așa ea va putea fi citită în orice colț al lumii”, adaugă Lucia. 

Amintim că Lucia Brainstorm a lansat la Chișinău volumul de poezii „Dezbracă-te de griji și dor” la sfârșitul anului 2016, iar în aprilie 2017 a revenit cu romanul „Cine ești?”.

Preluat de la: zugo.md