supermarket-949913_1280-696x461.jpg
Parlamentul din Polonia a decis ca duminica să fie închise toate supermarketurile. Această interdicție se va aplica gradual și va fi aplicată tuturor magazinelor din 2020.

Potrivit legii promovate de un sindicat, magazinele vor fi închise începând de pe 1 martie, anul viitor, în prima și în ultima duminică a lunii, de pe 1 ianuarie 2019 vor fi deschise doar în ultima duminică a lunii, iar din 2020 vor fi închise permanent.

Vor fi deschise doar magazinele din benzinării, gări, magazine de pâine și patiserii. În afară de acestea, polonezii vor putea face cumpărături doar online. Până acum, magazinele erau obligate să închidă doar 12 zile pe an, de sărbătorile naționale sau religioase importante.

De altfel, ultima exceptare i-ar permite Poloniei să nu notifice această decizie Comisiei Europene.

O decizie asemănătoare este în Austria și este limitat comerțul în Elveția și Norvegia, Germania și Franța.

La începutul lui 2016, ministrul român al Agriculturii de atunci, Achim Irimescu, anunța că susține un proiect prin care, în weekend, să fie închise marile magazine. Un proiect de lege depus de parlamentari de la UNPR prevedea ca supermarketurile să fie închise de sâmbătă, de la ora 14:00, până luni dimineață.

Preluat de la: diez.md