1-14.jpg
Amira Apian, elevă în clasa a II-a la Liceul Teoretic „Orizont” și la Școala de arte „Valeriu Poleacov”, secția teatru, din Chișinău, a obținut Marele Premiu la Concursul Internațional „SВЕЗДИЧКИ” 2020, care s-a desfășurat în perioada 1-8 iunie în Macedonia, informează MOLDPRES.

Mica vedetă a interpretat piesa „Smile” de Ady Carp. În același timp, a primit invitație de a participa gratis la festivitatea consacrată împlinirii a 20 de ani de la inaugurarea concursului, care va avea loc în luna octombrie.

Solicitată de MOLDPRES, scriitoarea de origine armeană din Moldova, Anait Apian, mama micii interprete, a menționat că deși pandemia i-a ținut în casă, Amira a fost foarte activă și a participat la mai multe concursuri de talie internațională.

„În perioada 18 martie-10 aprilie, Amira a participat la Concursul Internațional «HermannstadtFest» din România, obținând locul 1. Pe 17 mai 2020, ea s-a clasat pe locul III la Concursul Internațional «Good Vibes» din România (online). Între 6 și 30 mai, Amira a participat la Concursul Internațional «Radiant Ray» din Chișinău, organizat de interpreta Rodica Roșioru cu jurați din peste 15 țări, președinte al juriului fiind naistul și compozitorul Constantin Moscovici, unde Amira Apian a obținut locul 2. Totodată, i s-a oferit două invitații la Concursul Internațional de muzică din Kosovo (septembrie 2020 ) și la Festivalul «Golden Rosé» din Estonia (octombrie 2020), precum și o ședință foto din partea un brand vestimentar autohton”, a subliniat Anait Apian.

Potrivit sursei citate, pe 15 iunie, Amira Apian va participa la Concursul Internațional „MusicLand” din Macedonia, iar pe 25 iunie – la Concursul Internațional „Golden Voice” din Malta. „Amira este recunoscătoare tuturor celor care participă la formarea temeliei sale, de care ea are nevoie în activitatea sa”, a mai spus Anait Apian.

Amira Apian s-a născut pe 2 octombrie 2011 la Chișinău. Ea învață la Liceul Teoretic „Orizont”. Din septembrie, ea va fi în clasa a III-a. A luat Marele Premiu Mare la Concursul Declamatorului și „Ploaia de stele” din cadrul Liceului Teoretic „Orizont” și la olimpiadele de matematică și limba română.  La Școala de Arte „Valeriu Poleacov” Amira învață la secția teatru, profesor fiindu-i Ioana Zubcu. Tot aici face lecții de canto cu Galina Deleanu și de pian cu Dumitrița Ciobanu.

Preluat de la: diez.md