annmorgan1-scaled.jpg
Inițiativa lui Ann Morgan, o jurnalistă independentă din UK, se poate rezuma în câteva cuvinte: Ann s-a hotărât ca în 2012 să citească ceva din fiecare țară din lume. O bucățică de literatură: roman, în principiu, dar se mulțumește și cu o nuvelă sau o povestire scurtă, ori o poezie. Apoi, pe blogul ei, ne povestește despre ce-a citit.

Întreaga listă de romane o puteți găsi aici.

În lista lui Ann apar 2 cărți din Moldova, Povestea Furnicii de Ion Druță, și The Good Life Elsewhere de Vladimir Lorchenkov. Deși aceasta a vrut să citească Frunze de Dor, nu reușise să găsească cartea.

Iată recenzia lui Ann despre Povestea Furnicii a lui Ion Druță

<!–

–> <!–

–>

„Prin poștă a sosit o broșură subțire, care conținea două povești de animale asemănătoare unei fabule de Ion Druță Prima, „Vânătorii de rațe”, descrie dezvoltarea unei prietenii emoționante între menajera unui fermier bătrân și un pui ieșit dintr-un ou furat de rață. A doua poveste, care împărtășește titlul cărții, urmărește căutarea epică a unei furnici de a găsi ceva de mâncare într-o lume dură, de dimensiuni gigantice.

Deși aparent simple, poveștile conțin portrete subtile ale motivațiilor care le conduc personajele. De la descrierile fermierului Unchiul Trofim, un „bătrân profund dezamăgit”, al cărui simț al identității este legat de turma lui de rațe și de zeama pe care o face menajera lui de la ei, până la atacul sălbatic lansat de gâștele din curtea fermei asupra celor răsfățați favorit, simțul lui Druță asupra nevoilor și dorințelor subiecților săi stă la baza narațiunilor. Prima poveste conține, de asemenea, o explicație puternică a motivului pentru care adesea ne simțim inconfortabili cu ideea de a mânca animale care tind să fie animale de companie: „Nu poți face zeamă din ceva care îți bucură sufletul”, așa cum spune bătrâna.

Imaginile izbitoare și detaliile ciudate ajută la realizarea poveștilor în direct. În timp ce necazurile se lipesc de unchiul Trofim și gâsca șezând râde de oul de rață în formă ciudată ascuns în ambreiajul ei, viziunea furnicilor asupra obstacolelor din calea ei – de la o pereche masivă de picioare de plugar până la un muscat adormit ( „Nu există oase leneșe ca un șobolan în această lume și orice furnică s-ar fi oprit și i-ar fi spus șobolanului despre asta”) – țineți-ne cuprinși de căutarea ei. În plus, ilustrațiile impresioniste, care variază semnificativ în ton între cele două povești, ajută la îmbogățirea experienței de lectură.

Acestea fiind spuse, textul are unele probleme. Traducerea este uneori neregulată, pronumele și timpurile saltă peste tot. Unul sau două cuvinte par, de asemenea, să se fi transformat în proces – descrierea modului în care „înainte de venirea înghețului, puietele și-au schimbat pubele în pene”, de exemplu, nu poate fi chiar corectă.

În plus, structura poveștilor este puțin neobișnuită. În timp ce prima poveste pare să-și schimbe atenția de la unchiul Trofim la bătrână, de parcă Druță își hotărăște doar cine este personajul principal la jumătatea drumului, a doua poveste se termină atât de brusc încât se pare că autorul și-a pierdut răbdarea cu ea și este dornic să treacă la altceva.

Citindu-le, nu m-am putut abține să simt că nu-l văd pe Druță în cele mai bune scrieri ale lui, mai ales având în vedere entuziasmul lui Malinkasstudio pentru el (n.r. persoana care a recomandat cărțile lui Druță). Cu toate acestea, atingerile ciudate și imaginile izbitoare m-au făcut să mă intrige să încerc mai mult din munca sa.

Povestea Furnicii de Ion Druță, traducere de Iraida Cotruță, ilustrată de Nina Danilenko (Kishinev Literatura Artistika, 1988)”

Preluat de la: diez.md