Păsările sălbatice sunt pretutindeni în jurul nostru, însă există și locuri unde acestea se află concentrate în număr mai mare. Ornitologii cunosc aceste locații de birdwatching și ce potențial au, iar dacă și voi doriți să aflați unde puteți admira păsările sălbatice, vă îndemnăm să continuați lectura acestui articol.

Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii vă invită să descoperiți câteva locații din împrejurimile Chișinăului, potrivite pentru acest gen de activitate în aer liber.

# Lacurile din localitățile Suruceni și Nimoreni


Sursă: SPPN/ Ion Grosu

Acest complex de lacuri de acumulare, construit pe râul Ișnovăț, este un loc potrivit pentru cei care vor să vadă mai multe păsări decât în oraș. Lacurile se află la o distanță de aproximativ 25 km de Chișinău, și pot fi accesate de pe drumul european E581. Un punct bun de observație este barajul dintre lacul Nimoreni și Suruceni.

Pe partea dreaptă și stângă a digului se află lacuri piscicole înconjurate de centuri de stuf prin care mișună multe specii de păsări, iar în jur sunt câmpuri agricole, râpe accidentate și pâlcuri de copaci unde, de asemenea, se pot observa o mulțime de specii.

# Lacul Răzeni


Sursă: SPPN/ Gheorghe Țîcu

La 30 km distanță de Chișinău, spre sud, se află o altă locație minunată de birdwatching: Lacul Răzeni. Acesta se află în dreptul satului Horăști, înainte de a intra în Răzeni din șoseaua M3, și e aproape de Mănăstirea „Sfântul Cneaz Vladimir”.

În prezent, pe lângă rezervorul propriu-zis se mai află și patru bazine piscicole de mici dimensiuni, destinate creșterii peștilor. Acestea sunt despărțite de lac printr-un dig pe care se poate circula cu mașina.

Lacul principal este mărginit pe o latură de o pădure de zăvoi destul de pitorească, foarte potrivită pentru plimbări. SPPN menționează că specialiștii în domeniu au îndrăgit această zonă pentru că este aproape de Chișinău și asigură o diversitate mare de specii. În plus, în timpul migrației, aici pot fi văzute mereu rarități.

# Lacul Sălaș


Sursă: SPPN/ Gheorghe Țîcu

Acest lac se află la aproximativ 55 km de Chișinău, în raionul Anenii Noi, lângă satul Calfa.

Lacul Sălaș este de fapt unul dintre cele mai mari lacuri naturale ale râului Bîc, care trece prin zonă și se varsă în Nistru lângă localitatea Varnița.

Aici pot fi văzute specii acvatice obișnuite: pescăruși râzători (Chroicocephalus ridibundus), stârci cenușii (Ardea cinerea), egrete mari (Ardea alba), cormorani mari (Phalacrocorax carbo), lebede de vară (Cygnus olor), corcodei mari (Podiceps cristatus) și specii de rațe care iubesc apa adâncă: rața lingurar (Spatula clypeata), rața fluierătoare (Mareca penelope), rața cârâitoare (Spatula querquedula), rața mică (Anas crecca).

AICI puteți vedea care sunt locațiile potrivite pentru birdwatching din Chișinău.

Preluat de la: diez.md