ave.jpg
„Avengers: Endgame” a generat peste două miliarde de dolari în încasări, fiind cel mai profitabil weekend de deschidere și este gata să detroneze „Avatar” de pe piedestalul celui mai profitabil film din toate timpurile. Din cele 2 miliarde de dolari încasați, 620 milioane au fost obținuți doar în Statele Unite ale Americii, în timp ce restul au fost generați de pe restul mapamondului. În plus, prin prisma faptului că a avut avanpremiera într-o zi de joi, pelicula a devenit cel mai profitabil film într-o astfel de zi a săptămânii, scrie playtech.ro.

„Avengers: Endgame” a devenit cel mai popular film discutat pe Twitter, existând peste 50 de milioane de tweet-uri cu privire la el. Recordul era deținut înainte tot de un film Marvel – mai exact, „Black Panther”. Numărul de tweet-uri se află într-o continuă creștere, întrucât entuziasmul oamenilor nu este nici pe departe stins.

Succesul filmului era cumva previzibil, ținând cont de faptul că lansarea „Avengers: Endgame” ar putea să fi fost cea mai importantă lansare pentru un film din toate timpurile, după cum arată Deadline.

În Moldova, pelicula poate fi văzută în rețeaua Patria.

Preluat de la: diez.md