O nouă descoperire în domeniul paleoantropologiei aduce în atenție o perspectivă inedită asupra modului în care Neanderthalienii, strămoșii noștri evolutivi apropiați, tratau membrii vulnerabili ai comunității lor. Cercetătorii din Spania au identificat un copil Neanderthalian care prezenta semnele unei afecțiuni de sănătate severe, sugestive pentru Sindromul Down, fapt ce provoacă dezbateri privind evoluția îngrijirii în rândul acestora.
Studiul recent realizat de o echipă de cercetare spaniolă a evidențiat faptul că acest copil a supraviețuit până la vârsta de cel puțin șase ani, în ciuda problemelor severe de auz și echilibru. Aceasta sugerează că Neanderthalienii aveau o rețea de suport mai complexă decât s-ar fi crezut inițial, depășind granițele îngrijirii limitate la familie.
Neanderthalienii au fost cunoscuți de multă vreme pentru îngrijirea membrilor bolnavi sau răniți din comunitățile lor, dar motivele din spatele acestui comportament au fost mereu în dezbatere. Fosilele care prezintă afecțiuni care ar fi necesitat ajutorul altor membri ai grupului oferă o oportunitate rară de a studia aceste aspecte mai profund.
Fosila în discuție, codificată CN-46700, este un os temporal provenit dintr-un set de rămășițe Neanderthaliene descoperite în 1989 în peștera Cova Negra din Spania, ocupată de acești hominizi acum între 273.000 și 146.000 de ani. Cercetătorii au utilizat scanări micro-CT pentru a construi un model 3D al fosilei originale în scopul analizei. Analiza a relevat că CN-46700 avea caracteristici tipice Neanderthalienilor, precum și caracteristici de dezvoltare care indicau o vârstă de peste șase ani. De asemenea, au fost identificate semne ale unor probleme de sănătate, inclusiv o cochleă mai mică și anomalii în canalul auditiv scurt, care ar fi cauzat pierderea auzului și amețeli severe.
„Potrivit tuturor datelor disponibile, individul CN-46700 probabil a avut Sindrom Down, care este cea mai frecventă tulburare genetică umană și este prezentă și la maimuțe antropoide”, scriu paleoantropologul Mercedes Conde-Valverde de la Universitatea Alcala și colegii săi.
Supraviețuirea până la vârsta de șase ani este remarcabilă în contextul în care, din cele trei exemple cunoscute de copii născuți cu Sindrom Down în Epoca Fierului, niciunul nu a supraviețuit mai mult de 16 luni. Alte înregistrări fosile ale anormalităților din urechea internă care afectează auzul și echilibrul aparțin adulților cu caracteristici adesea rezultate din infecții, nu din condiții prezente de la naștere.
Sindromul Down rezultă de obicei dintr-o eroare aleatorie în diviziunea celulară în timpul formării ovulului sau spermatozoidului, ducând la o copie suplimentară (sau parțială) a cromozomului 21 în celulele organismului. Acest lucru afectează dezvoltarea și crește riscul de multiple probleme de sănătate, inclusiv defecte cardiace și epilepsie.
În 1900, persoanele cu Sindrom Down aveau o speranță de viață de 9 ani; în prezent, progresele în medicină și sprijinul social în țările dezvoltate înseamnă că aceștia pot trăi peste 60 de ani. Sindromul Down implică adesea tulburări care afectează creșterea, dezvoltarea fizică și cognitivă, și abilitățile motorii. Copiii au adesea întârzieri în mers și vorbire, probleme cu echilibrul și coordonarea, ceea ce crește riscul de căderi, și dificultăți în alăptare din cauza tonusului muscular redus.
Simptomele experimentate de CN-46700 „ar fi inclus, cel puțin, pierderea severă a auzului și o capacitate redusă semnificativ de a menține echilibrul„, notează Conde-Valverde și echipa sa.
Neanderthalienii aveau un stil de viață solicitant și este puțin probabil ca o mamă să fi putut asigura întreaga îngrijire necesară unui copil cu Sindrom Down, în timp ce îndeplinea și sarcinile zilnice.
Supraviețuirea lui CN-46700 demonstrează că acel copil hominid a primit sprijin extins și continuu din partea grupului mai larg. Acest lucru sugerează că îngrijitorii puteau fi motivați de compasiune.
„Prezența acestei adaptări sociale complexe atât în Neanderthalieni, cât și în specia noastră sugerează o origine foarte veche în cadrul genului Homo”, concluzionează autorii.
Această descoperire deschide noi perspective asupra comportamentului social și al îngrijirii în rândul strămoșilor noștri, oferind o lumină nouă asupra evoluției noastre umane și a capacității noastre de a grijă și sprijini membrii vulnerabili ai comunității.
Sursă foto – WH_Pics / Shutterstock
Preluat de la: csid.ro
