diez-share-facebook.png
Sonda Parker de la NASA aflată într-o misiune de a aduna informații critice despre Soare, s-a apropiat cel mai mult de steaua care ne ține în viață.  Ea a fost lansată în august, a depășit recordul actual de 42,72 milioane de kilometri față de suprafața Soarelui, potrivit Laboratorului de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins din Maryland. Anterior, recordul a fost stabilit de Helios 2, care a făcut, mai nou, a doua cea mai apropiată investigație față de Soare, în aprilie 1976.

Nava spațială germano-americană Helios 2 a fost o dată și cel mai rapid obiect făcut de om în relație cu Soarele. Sonda Solară Parker a demontat acest record, depășind 246 de mii de kilometri pe oră, conform măsurătorile efectuate prin intermediul rețelei NASA Deep Space Network.

Sonda solară, protejată de un scut termic și alte tehnologii avansate, va continua să-și doboare propriile recorduri privind viteza și apropierea de Soare în următorii ani, până când va ajunge în final la 6,16 milioane de kilometri de suprafața Soarelui și va atinge o viteză maximă de aproximativ 692 de mii de kilometri pe oră, până în 2024.

„Au trecut doar 78 de zile de la lansarea sondei Parker, iar acum ne-am apropiat de steaua noastră mai mult decât orice altă navă spațială din istorie”, a declarat Andy Driesman, un manager de proiect de la laboratorul de fizică aplicată. „Este un moment de satisfacție pentru echipă, deși ne concentrăm forțele asupra primei noastre întâlniri solare, care începe pe 31 octombrie.”

De Halloween, Sonda Parker a intrat pentru prima oară în spațiul solar, trecând prin căldură extremă și radiații pentru a ajunge la primul periheliu sau cel mai apropiat punct de Soare pentru a colecta informații îndeaproape.

Preluat de la: diez.md