1449645474-berlusconi48.jpg
Controversatul Silvio Berlusconi (85 de ani), fostul patron al lui AC Milan din 1986 până în 2017, când a vândut clubul, și-a anunțat intenția de a deveni președintele Italiei, alegerile urmând să aibă loc la începutul anului viitor.

În ciuda problemelor de sănătate, a scandalurilor sexuale şi a vârstei înaintate, el vrea să îşi ţină promisiunea făcută mamei sale, că într-o bună zi va ajunge preşedinte, scrie Reuters.

Parlamentul de la Roma va alege un nou şef al statului la începutul anului viitor, iar Berlusconi este primul care s-a înscris în cursă, deşi deocamdată nu există candidaturi oficiale.

Analiştii cred că va fi greu pentru o astfel de personalitate să întrunească sprijinul necesar. Preşedintele are în politica Italiei rolul reprezentativ şi de a debloca situaţii care privesc guvernul. În prezent, președintele Italiei este Sergio Mattarella.

Preluat de la: diez.md