canes3.jpg

Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat sâmbătă seară, 27 mai, prin tradiționala ceremonie de decernare a premiilor. Premiul cel mare al festivalului Palme d’Or a fost acordat filmului „Anatomy of a Fall”, al regizoarei franceze Justine Trieu.

Filmul „Anatomy of a Fall” este un thriller despre o scriitoare, interpretată de actriţa Sandra Huller, care încearcă să-şi dovedească nevinovăţia într-un proces în care este acuzată de moartea soţului ei.

Palme d’Or: „Anatomy Of A Fall”, regizat de Justine Triet

Marele Premiu al Juriului: „The Zone Of Interest”, regizat de Jonathan Glazer

Cineastul Jonathan Glazer, regizorul lungmetrajului „The Zone of Interest”, a fost recompensat sâmbătă seară cu Marele Premiu al Juriului la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, relatează site-ul oficial al evenimentului.

Premiul Juriului: „Fallen Leaves”, regizat de Aki Kaurismaki

Lungmetrajul „Fallen Leaves”, regizat de cineastul finlandez Aki Kaurismaki, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Premiul Juriului la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.

Cel mai bun regizor: Tran Anh Hung pentru „The Pot-Au-Feu”

Cel mai bun scenariu: „Monster”, scris de Yuji Sakamoto


Sursă foto: AFP

Sakamoto Yuji a câştigat sâmbătă seară premiul pentru scenariu la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Monster”, regizat de Hirokazu Kore-Eda.

Cea mai bună actriță: Merve Dizdar, „About Dry Grasses”


Sursă foto: AFP

Actriţa Merve Dizdar a câştigat premiul pentru interpretare feminină la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Actrița turcă a fost recompensată pentru interpretarea sa din filmul ,,About Dry Grasses”, regizat de Nuri Bilge Ceylan.

Preluat de la: diez.md