f87c3f0c-0766-4395-a415-8312262ad503.jpg
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că economia țării a crescut, dar a cerut măsuri pentru a îmbunătăți situația alimentară „tensionată”, cauzată de pandemia de coronavirus și de taifunurile de anul trecut.

Kim Jong Un a condus marți ședința plenară a comitetului central al Partidului Muncitorilor, unde au fost luate în discuție politicile majore și măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor economice, scrie Reuters, citat de Digi24.

Comitetul a stabilit țeluri și sarcini pentru a îndeplini planul economic cincinal stabilit în februarie, inclusiv creșterea producției de alimente și metal.

Liderul nord-coreean a spus că economia a crescut în prima jumătate a anului, cu un avans al industriei de 25 % față de anul trecut. Dar există și „o serie de deviații” în eforturile partidului de a implementa planul, din cauza unor obstacole, cum ar fi rezervele de alimente, a mai spus Kim Jong Un.

„Situația alimentelor pentru populație devine tensionată, pentru că sectorul agricol nu a reușit să îndeplinească planul de producție la cereale, din cauza pagubelor produse de taifunul de anul trecut”, a declarat Kim.

Partidul s-a angajat să direcționeze toate eforturile către agricultură anul acesta și discută modalități de a contacara pandemia de coronavirus. În ianuarie, Kim a declarat că planul cincinal anterior a eșuat în aproape toate sectoarele, iar criza de energie și de alimente a fost exacerbată de sancțiunile economice.

Coreea de Nord nu a raportat oficial niciun caz de coronavirus, iar țara a impus restricții dure, inclusiv de circulație în interiorul granițelor.

Peste zece milioane de nord-coreeni suferă de malnutriţie şi au nevoie de un ajutor umanitar, a anunţat Programul Alimentar Mondial, potrivit Reuters. Astfek, criza alimentară a atins aproape 40 % din populația țării, iar un copil din cinci suferă de rahitism.

Preluat de la: diez.md