agerpres_13554725-scaled-1.jpeg
Italia va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie. O decizie în acest sens a fost adoptată ieri, 15 mai, de guvernul italian.

Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei. Deşi unele regiuni au dorit o revenire mai rapidă la regimul normal, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresivă a restricţiilor pentru a preveni un al doilea val de infectări cu noul coronavirus, transmite agerpres.ro.

Peste 31 600 de italieni au decedat din cauza COVID-19 începând cu data de 21 februarie, bilanţ care plasează Italia pe poziţia a treia în lume, după SUA şi Regatul Unit.

Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, Italia a fost prima ţară europeană care a impus restricţii la nivel naţional, în luna martie. Într-o primă etapă, unele măsuri au fost relaxate începând cu 4 mai, atunci când a permis redeschiderea parcurilor şi a fabricilor.

Pe 18 mai urmează să fie redeschise magazinele, zi din care sunt permise şi deplasările în interiorul regiunilor.

Interdicţia asupra călătoriilor între regiunile Italiei şi a celor internaţionale rămâne în vigoare până pe 2 iunie, când se marchează Ziua Republicii. Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate pe 3 iunie, executivul italian sperând să poată salva cel puţin o parte a sezonului turistic.

Preluat de la: diez.md