În luna decembrie, publicul român a avut ocazia rară de a-l întâlni pe prof. univ. dr. Christoph Zielinski, unul dintre cei mai influenți oncologi ai lumii, aflat la București cu prilejul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus 2025. Renumitul specialist a venit pentru lansarea ediției românești a volumului său „Pe urmele cancerului – Istoria de succes a oncologiei”, un eveniment care a atras numeroși cititori, medici, jurnaliști și pasionați de știință.

Lansarea oficială a avut loc vineri, 5 decembrie, la standul Alias Publishing / Crime Scene Press din Pavilionul B2 Romexpo, în prezența profesorului Zielinski. Alături de el au vorbit acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, una dintre figurile centrale ale chirurgiei românești, și Alexandru Arion, directorul editurii, care au subliniat importanța volumului pentru înțelegerea progreselor din oncologie.

Cartea, scrisă împreună cu dr. Herbert Lackner, este o lucrare de popularizare excelent documentată, care spune povestea evoluției tratamentului cancerului – de la primele descrieri ale bolii, datând din Antichitate, până la terapiile revoluționare ale secolului XXI. Autorii arată cum s-a transformat oncologia într-o adevărată istorie a succesului, explicând mecanismele bolii, progresele tehnologice și felul în care aceste descoperiri se traduc astăzi în șanse reale de vindecare.

Cu peste 600 de lucrări științifice publicate și peste 34.000 de citări, prof. dr. Christoph Zielinski se află în topul celor mai citați 2% oameni de știință la nivel global. Cariera sa remarcabilă – de la conducerea Clinicii de Medicină Internă din Viena și a Comprehensive Cancer Center, până la rolul actual de director medical al Wiener Privatklinik – se reflectă în perspectiva profundă și echilibrată din această carte.

În acest context editorial și științific efervescent, am stat de vorbă cu prof. dr. Christoph Zielinski despre cartea sa, despre evoluția oncologiei și despre direcțiile pe care această specialitate vitală le va urma în deceniile următoare.

Trăim un moment cu adevărat special în oncologie. Pentru prima dată, putem vedea clar că eforturile noastre schimbă realitatea acestei boli: supraviețuirea se îmbunătățește pentru multe tipuri de tumori, tot mai multe cancere sunt curabile, iar stadiile avansate pot fi adesea controlate pe perioade lungi.

Ceea ce a devenit un succes este progresul oncologiei: știința, terapiile, modul în care organizăm îngrijirea. Și tocmai pentru că avem acum instrumente mai bune, am simțit că este important să spunem această poveste cu onestitate, arătând atât cât de departe am ajuns, cât și provocările care rămân — precum îmbătrânirea populațiilor, accesul inegal la tratament și impactul tot mai mare al factorilor de mediu asupra riscului de cancer. Am simțit că este momentul potrivit să facem o pauză, să privim înapoi la drumul lung care ne-a adus aici și să explicăm unui public mai larg de ce următoarele decenii ar putea fi chiar mai transformatoare, dacă vom folosi înțelept acest progres.

Herbert Lackner este un jurnalist foarte respectat, cu o înțelegere profundă a istoriei și politicii. Am realizat că, dacă am combina abilitățile lui narative cu experiența mea clinică și științifică, am putea crea ceva ce nici unul dintre noi nu ar fi putut scrie singur. Eu am contribuit cu perspectiva medicală: cazuri clinice, date din studii și „privirea din interior” asupra felului în care funcționează cu adevărat oncologia. El a adus structură, limbaj și abilitatea de a lega dezvoltările științifice de evenimente sociale și istorice. Dialogul nostru constant, medicul întrebând jurnalistul, jurnalistul provocând medicul, ne-a ajutat să păstrăm cartea atât exactă, cât și accesibilă.

Dacă ar trebui să aleg un singur moment, aș evidenția demonstrarea legăturii dintre fumat și cancerul pulmonar, împreună cu apariția epidemiologiei moderne. Acesta a fost momentul în care cancerul pulmonar a încetat să mai fie privit exclusiv ca o condiție fatală și a devenit, cel puțin parțial, o boală prevenibilă. De acolo, sănătatea publică a intrat în poveste. Am înțeles că legile, educația și schimbările de comportament pot reduce riscul de cancer. Această schimbare — faptul că putem preveni cancerul, nu doar să-l tratăm — a fost revoluționară.

Nu a existat un singur „fulger” al descoperirii, dar chimioterapia din mijlocul secolului XX a fost primul semn clar că tratamentul sistemic poate micșora și uneori eradica tumori. Dintr-odată, ideea că anumite cancere — în special la copii — pot fi vindecate prin medicamente a devenit realitate. Ulterior, terapiile țintite și imunoterapia au rafinat acest succes inițial. Împreună, au transformat cancerul dintr-o boală tratată exclusiv chirurgical într-una în care medicamentele atent dezvoltate pot schimba cursul natural al multor tumori.

Imunoterapia a schimbat întrebarea centrală. Nu mai întrebăm doar: „Cum atacăm tumora?”, ci și: „De ce sistemul imunitar nu reușește să o recunoască și să o controleze?” Clinic, imunoterapia a transformat unele dintre cele mai agresive cancere, precum melanomul metastatic, în boli în care supraviețuirea pe termen lung este acum posibilă pentru o proporție semnificativă de pacienți. Conceptual, ne-a învățat că tumora, sistemul imunitar și țesuturile din jur formează un ecosistem. Dacă schimbăm regulile acestui ecosistem, rezultatul pentru pacient se poate schimba dramatic.

Trei lucruri ies în evidență. Primul: mulți oameni încă cred că „cancerul” este o singură boală, când de fapt vorbim despre sute de boli diferite, care necesită strategii terapeutice diferite. Al doilea: mitul „terapiilor naturale bune” versus „terapiile toxice rele”. În realitate, orice tratament care are efect real — medicament, radioterapie sau chirurgie — are și efecte secundare. Arta oncologiei este să maximizăm beneficiul și să minimizăm riscul, nu să pretindem că terapiile puternice sunt complet lipsite de efecte. Al treilea: oamenii subestimează adesea cât progres s-a făcut deja. Credința că diagnosticul de cancer este automat o sentință la moarte nu mai este, în multe cazuri, adevărată.

Anul petrecut la Universitatea de Medicină din Viena și la Spitalul General (AKH), iar acum rolul meu de Director Medical al Wiener Privatklinik și conducerea Centrului Central European de Cancer, au modelat fiecare capitol al cărții. Nu am dorit să scriu o carte pur academică. Fiecare descoperire științifică descrisă este ancorată în povești reale ale pacienților: ședințe ale comisiilor oncologice discutând cazuri complexe, familii confruntându-se cu decizii dificile, situații în care a trebuit să spunem „încă nu știm”. La Wiener Privatklinik, unde tratăm pacienți din multe țări, inclusiv România, văd cum aceste progrese se traduc în realitatea de zi cu zi a îngrijirii, iar această perspectivă a influențat puternic tonul cărții.

Un număr mare de citări arată că munca ta este luată în serios de către colegi. Este măgulitor, dar implică și o mare responsabilitate: trebuie să fii atent să nu exagerezi, să nu promiți mai mult decât permit datele și să nu ascunzi incertitudinile.

În ediția românească, am încercat să fim extrem de clari în privința a ceea ce este dovedit, a ceea ce este promițător, dar încă experimental, și a locurilor în care pur și simplu nu știm suficient. Scopul nu este să generăm titluri spectaculoase, ci să construim încredere. Dacă cititorii români pot spune: „Această carte îmi spune adevărul, chiar și atunci când adevărul este complex”, atunci ne-am făcut treaba.

Cea mai mare provocare nu a fost ce să spunem, ci ce să lăsăm deoparte. Oncologia produce o avalanșă de studii, molecule și abrevieri. Dacă am fi încercat să includem totul, cartea ar fi fost de necitit. A trebuit să alegem exemple reprezentative, să folosim analogii simple pentru mecanisme complexe și să eliminăm fără milă jargonul tehnic. Regula noastră a fost: dacă un termen sau un detaliu nu ajută un nespecialist să înțeleagă imaginea de ansamblu, nu are loc în carte.

Mai multe frontiere se dezvoltă simultan. Una este integrarea profundă a genomicii în practica de zi cu zi, trecând de la tratarea „cancerului pulmonar” sau „mamar” la tratarea unor subtipuri moleculare foarte specifice. O alta este imunoterapia personalizată și vaccinurile, în care adaptăm răspunsul imunitar la mutațiile unice ale tumorii unui pacient. A treia este theranostica: molecule care permit să vedem și să tratăm cancerul în același timp, livrând radiații țintite direct celulelor tumorale. Și, foarte important, o mare frontieră este implementarea: aducerea acestor progrese — existente și viitoare — către pacienții din țările și regiunile încă insuficient deservite.

Inteligența artificială va deveni un asistent puternic în oncologie. Ne va ajuta să citim mai rapid și mai consistent imagini, lame de anatomopatologie și date genomice și va dezvălui modele pe care oamenii cu greu le-ar putea detecta. Totuși, IA nu trebuie să devină un „oracol” necontestat. Recomandările sale trebuie să fie transparente, validate și interpretate întotdeauna în contextul pacientului individual. Cel mai bun viitor pe care mi-l pot imagina este unul în care IA realizează analiza grea, iar oncologii umani se concentrează mai mult pe judecată, comunicare și dimensiunea umană a îngrijirii.

Mesajul-cheie este că astăzi speranța poate fi solid fundamentată pe dovezi. Arătăm că multe cancere sunt acum curabile, că supraviețuirea se îmbunătățește chiar și în boala avansată și că fiecare deceniu a adus noi instrumente: chirurgie, radioterapie, chimioterapie, terapii țintite, imunoterapie, iar acum vaccinuri și theranostică. La Wiener Privatklinik văd zilnic pacienți care trăiesc ani, chiar decenii, după diagnostice care altădată erau fatale. Speranța, în acest context, înseamnă să recunoaștem că este încă o boală serioasă, dar nu mai este sinonimă cu o catastrofă imediată.

La începutul carierei, adesea trebuia să pregătim pacientul și familia pentru un viitor relativ scurt. Astăzi, urmăresc mulți pacienți ani întregi; vorbim despre planuri de carieră, călătorii și nepoți. Această schimbare a făcut ca supraviețuirea să devină o temă centrală: gestionarea efectelor tardive, monitorizarea pentru cancere secundare și sprijinirea reintegrării psihologice și sociale. De asemenea, mi-a întărit convingerea că relația cu pacientul este un parteneriat pe termen lung. Nu îi mai însoțim doar printr-o criză; de multe ori îi însoțim într-un nou capitol al vieții.

Au apărut mai multe întrebări noi. Trebuie să decidem cum distribuim echitabil tratamente foarte scumpe; cum gestionăm descoperirile genetice care afectează membri ai familiei; cum protejăm confidențialitatea datelor când folosim big data și IA; și cum evităm supratratarea când avem instrumente puternice, dar nu lipsite de riscuri. Trebuie, de asemenea, să reflectăm asupra justiției: pacienții din unele țări pot accesa terapii de ultimă generație, în timp ce alții nu. Acea diferență nu este doar o problemă politică sau economică; este una etică.

Nu voi uita niciodată prima dată când am văzut un pacient cu melanom avansat răspunzând dramatic la imunoterapie. Înainte, știam aproape exact cum se va termina povestea — și de obicei în câteva luni. Dintr-odată, imaginile arătau diferit, tumorile se micșorau, pacientul se simțea mai bine și a rămas bine. Momente precum acesta transformă statisticile abstracte în ceva profund uman. Ele îți amintesc de ce decenii de cercetare, frustrări și încercări merită efortul.

Trebuie să-i învățăm pe tinerii oncologi cum să gândească, nu doar ce să știe. Faptele se schimbă rapid; gândirea critică, curiozitatea și judecata etică — nu. Formarea ar trebui să integreze biologia moleculară, statistica, abilitățile de comunicare și etica și să expună medicii tineri devreme la munca multidisciplinară și la cercetare. Schimburile internaționale și colaborarea cu centre precum Wiener Privatklinik și marile spitale universitare le pot lărgi orizontul și le pot arăta modele diferite de îngrijire de înaltă calitate.

Echipele interdisciplinare sunt coloana vertebrală a oncologiei moderne. La Wiener Privatklinik, comisiile oncologice — unde chirurgi, oncologi medicali, radioterapeuți, radiologi, anatomo-patologi și alți specialiști se așază la aceeași masă — sunt locul unde se iau cele mai importante decizii. Niciun medic nu poate ține pasul cu toate aspectele diagnosticului și tratamentului. Când discutăm un caz împreună, reducem punctele oarbe, urmăm mai consecvent ghidurile bazate pe dovezi și putem oferi pacientului o strategie cu adevărat personalizată.

Citește și: La ce doctor trebuie să merg dacă am o durere sau un nodul la sân? Traseul pacientei cu suspiciune de cancer mamar

Este absolut esențială. Încrederea și comunicarea bună duc la o aderență mai bună la tratament, la raportarea timpurie a efectelor secundare și la decizii comune mai realiste. În propria practică — fie în spitale publice mari, fie la Wiener Privatklinik — am învățat că pacienții își amintesc două lucruri foarte clar: dacă am fost sinceri și dacă am rămas alături de ei când situația a devenit dificilă. Această dimensiune umană are impact real asupra rezultatelor.

M-a surprins cât de des progresul a depins de persoane care au mers împotriva opiniei dominante a vremii, oameni ale căror idei au fost inițial respinse, uneori chiar ridiculizate, și care ulterior s-au dovedit a avea dreptate. În privința viitorului, m-a surprins cât de puternic tendințele demografice și de mediu — îmbătrânirea, urbanizarea, schimbările climatice — vor modela povara cancerului. Mi-a reamintit că, dacă ne concentrăm doar pe medicamente și aparatură și ignorăm societatea, ratăm o parte importantă a poveștii.

Sper să câștige două lucruri: claritate și încredere. Claritate, pentru că vor înțelege de unde provine cancerul, cum s-au dezvoltat tratamentele și de ce anumite mituri și teorii conspiraționiste nu se susțin. Încredere, pentru că vor vedea că oncologia nu stă pe loc, iar pacienții din România și din alte țări — fie tratați acasă, fie în centre din străinătate precum Wiener Privatklinik — beneficiază de progrese care vor continua și în anii următori.

Cancerul va rămâne cu noi, dar modul în care vom trăi cu el se va schimba profund. Va deveni tot mai prevenibil, detectabil în stadii timpurii și tratabil cu terapii tot mai precise și mai puțin împovărătoare. Combinația dintre știință, tehnologie și colaborarea internațională dintre institute de cercetare și centre oncologice cuprinzătoare precum WPK Academy Central European Cancer Center va înclina tot mai mult balanța în favoarea pacienților.

Preluat de la: csid.ro