ShowImage-1.jpg
Autoritățile israeliene au anunțat că interdicția de intrare a cetățenilor străini pe teritoriul statului Israel se prelungește până pe 1 octombrie 2020. Anunțul a fost făcut de Ambasada Republicii Moldova în Israel.

Totodată, autoritățile anunță că ieșirea cetățenilor străini de pe teritoriul statului Israel prin Aeroportul Ben-Gurion este permisă.

IEȘIREA din statul Israel

La ieșirea din statul Israel, cetățenii Republicii Moldova trebuie:
# să completeze cu cel puțin 24 de ore înainte de zbor următorul formular de aprobare a îmbarcării (se vor furniza date personale, date medicale, alte informații necesare). În caz de refuz de îmbarcare, se va contacta compania aeriană;
# să prezinte la sosirea în aeroportul Ben Gurion biletul (boarding pass) și aprobarea îmbarcării (o copie digitală și pe hârtie).

N.B. Accesul în aeroportul Ben Gurion va fi permis doar persoanelor care dețin bilete de zbor și aprobarea îmbarcării; se va măsura temperatura, iar persoanele care vor manifesta simptome specifice COVID-19 nu vor fi admise în incinta aeroportului.

INTRAREA în statul Israel
(se menține interdicția de intrare pentru cetățenii străini până pe 1 octombrie 2020)

Cetățenii Republicii Moldova care intenționează să intre pe teritoriul statului Israel trebuie:
# să primească permisiunea de intrare în statul Israel (în cazul în care poate fi dovedit un scop întemeiat al vizitei), de la consulatul statului Israel de la Kiev ([email protected][email protected]);
# să completeze cu cel puțin 24 de ore înainte de zbor formularul de intrare în statul Israel (se vor furniza date personale, date medicale, alte informații necesare);
# să prezinte la sosirea în aeroportul Ben Gurion confirmarea privind completarea formularului de mai sus privind intrarea în Israel (o copie digitală și pe hârtie).

În cazul în care cetățenii sosesc în Israel din țările „roșii” (este și cazul Republicii Moldova), aceștia trebuie: să completeze la aterizare următorul formular și să rămână în autoizolare timp de 14 zile.

N.B. La aeroport, în timpul zborului și în perioada aflării pe teritoriul statului Israel, cetățenii vor purta mască (obligatoriu pentru copii de la șase ani), vor menține distanța socială de doi metri, vor respecta igiena personală.

Lista completă a țărilor desemnate de către statul Israel „verzi” și „roșii” poate fi consultată aici.

Pentru informații suplimentare, cetățenii Republicii Moldova pot contacta centrul de informații al Ministerului Sănătății din Israel:
# din Israel: *5400;
# din străinătate: +972-8-6241-010;
# sau la e-mail: [email protected].

Preluat de la: diez.md