EPAM-Round-3-1080x630-1.jpeg
Oportunitate inedită pentru începătorii din domeniul IT! Proiectul Tekwill, în parteneriat cu StrategEast lansează inițiativa „Epam UpSkill” – un program de instruire și/sau recalificare pentru cei care au început a „cocheta” cu tehnologiile informaționale sau sunt la început de cale în domeniul IT, care va finaliza cu un contract de angajare în compania IT globală – Epam Systems. Inițiativa face parte din programul „Oportunități mai bune de angajare” și este realizată în cadrul proiectului Tekwill, cu susținerea partenerilor externi de dezvoltare USAID și Suedia.

Până în data de 15 iulie 2021, toți cei interesați de domeniul IT și care au cunoștințe de bază despre programare și testare web sunt invitați să se înscrie la program. Scopul inițiativei este ca, prin intermediul cursului, să ofere inclusiv experiențe și bune practici între specialiști internaționali și dezvoltatori locali, transfer de cunoștințe dar și să îmbunătățească oferta de muncă locală. Totodată, programul își propune să contribuie la dezvoltarea unor noi competențe, să extindă cunoștințele tech și să asigure transferul culturii de afaceri la nivel internațional.

Corina Damaschin, manager de proiect: „Ne propunem ca, prin astfel de inițiative, să dezvoltăm competențele tinerilor specaliști și a celor care abia se inițiază în IT și să le oferim posibilitatea de a-și pune în practică potențialul direct în cadrul companiilor de profil. Programul de studiere se va desfășura în patru etape. Pentru început, toți participanții vor urma un curs online introductiv în domeniul IT. Ulterior, candidații vor studia elementele de bază ale programării, bazele de date, dezvoltarea web și instruire în limba engleză. După cursul de bază, mentorii îi vor ajuta pe participanți să aleagă o direcție în care vor continua programul de studiere.”

De ce trebuie să participi la programul „Epam UpSkill”

<!–

–> <!–

–>

Programul de mentorat se va desfășura timp de 4 – 8 luni, perioadă în care fiecare participant va beneficia de instruire individuală din partea unor mentori calificați, cu experiență vastă în domeniu și care activează în cadrul EPAM Systems – lider mondial în dezvoltarea produselor IT, cu o echipă de 30 de mii de specialișiti din 25 de țări ale lumii. Mentoratul se va desfășura online, iar participanții vor avea parte de un schimb de experiență și know-how cu specialiști IT, își vor dezvolta competențele de limbă engleză, își vor extinde rețeaua de comunicare, iar la final vor obține un certificat de confirmare a cunoștințelor obținute și o ofertă de angajare.

EPAM System este o companie IT globală care consultă, proiectează și construiește soluții tehnologice ce optimizează și ajută business-urile din orice colț al lumii să se dezvolte. Potrivit trei mii de recenzii de platforma Glassdoor, compania este recunoscută pentru echilibru dintre muncă și viața personală, condiții de muncă și salarii competitive.

În total, inițiativa își propune să instruiască și, ulterior, să angajeze 20 de dezvoltatori din domeniul tehnologiilor informaționale.

Ești gata pentru o creștere în carieră? Până în data de 15 iulie, înregistrează-te la program AICI.

Programul „Oportunități mai bune de angajare” este realizat în cadrul proiectului TEKWILL în parteneriat cu StrategEast, implementat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare USAID și Suedia.

Preluat de la: diez.md