infarct.jpg

Infarctul doboară tot mai mulţi români. Numărul deceselor cauzate de infarctul miocardic acut (IMA) în România depăşeşte media europeană, iar, la nivelul anului 2014, rata de mortalitate pentru IMA era cea mai ridicată dintre toate ţările UE, conform raportului dedicat României realizat de OECD Health Data în cooperare cu Observatorul European al Sistemelor şi Politicilor Europene de Sănătate, publicat în noiembrie 2017.

La nivel european, 1 din 5 pacienţi supravieţuitori ai unui infarct va suferi un alt eveniment cardiac, poate chiar un alt infarct, în următorul an. Iar acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru că pacientul a ales să ignore „sănătatea” cardiovasculară şi să revină la stilul de viaţă anterior infarctului.

,,Nu putem sublinia îndeajuns faptul că infarctul şi bolile cardiovasculare în general, pot fi prevenite prin acţiuni simple, uşor de înţeles şi de aplicat, cum ar fi o dietă sănătoasă, exerciţii fizice regulate şi renunţarea la fumat. Dacă însă pacientul a ignorat toate aceste sfaturi şi a ajuns la spital cu un diagnostic de infarct de miocard, el trebuie să înţeleagă că ţine de el, în primul rând, să îl prevină pe cel de al doilea.

Prevenţia secundară, adică prevenţia unui nou episod cardiovascular, este cel puţin la fel de importantă ca prevenţia primară şi înseamnă, în primul rând, menţinerea unui stil de viaţă sănătos.

În plus, pacientul trebuie să meargă la controale regulate, să-şi ia tratamentul şi să respecte indicaţiile medicului”, a declarat dr. Oana Inţă, medic cardiolog FOBAC.

În prevenţia afecţiunilor cardiovasculare, un factor important îl reprezintă identificarea factorilor de risc cardiovascular de către medicul de familie. Există factori de risc pe care nu îi putem influenţa, cei nemodificabili, precum vârsta, ereditatea şi sexul. Sunt însă si factori de risc care ţin de fiecare dintre noi şi asupra cărora se poate interveni, care sunt cei modificabili, precum sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, hipertensiunea arterială, fumatul, diabetul etc.

Pacienţii uită de tratament

,,Pacienţii subestimează riscurile şi complicaţiile infarctului miocardic. Majoritatea supravieţuitorilor unui infarct au o aderenţă la tratament de doar 2-3 luni, după care încep să se simtă bine şi uită că inima lor are nevoie de mai multă atenţie.

Trebuie să se prezinte la controale regulate, la medicul cardiolog şi la medicul de familie, trebuie să respecte recomandările de tratament făcute de medic, să ţină sub control factorii de risc cardiovascular şi să conştientizeze că riscul de a dezvolta un al doilea episod cardiovascular este foarte mare, iar acest al doilea episod poate fi fatal”, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei.

Preluat de la: csid.ro