7A1A2741-2-1.jpg

Vlad Caluș, fondatorul platformei @minimalistu.eu, a lansat de curând cartea „Independență financiară în 7 pași”, un proiect care își propune să reprezinte mai mult decât o colecție de sfaturi impersonale. Autorul vine în fața cititorului cu promisiunea că printre paginile acestui volum va găsi un manual structurat, cu un limbaj accesibil și cu pași realiști care îi vor ghida drumul spre independența financiară.

Educația financiară este abordată în această carte sub umbrela accesibilității pentru toate categoriile de cititori. Tânărul precizează că oricine va urma pașii descriși va putea să își stabilească o fundație solidă de cunoștințe, să-și definească obiective financiare pe termen lung și să implementeze un sistem de gestionare a investițiilor.

„Am simțit nevoia să vin cu o carte scrisă clar și bazată pe sfaturi practice, pentru a putea implementa toate cunoștințele despre investiții. Fără o educație financiară la bază este normal să nu știm de unde să începem. Cartea rezolvă asta și este scrisă și gândită să fie înțeleasă de oricine”, menționează Vlad Caluș.

În Republica Moldova volumul este disponibil în toate librăriile Cărturești. Prețul cărții este de 254 de lei. Pentru persoanele care se află în afara țării, cartea poate fi comandată de pe site-ul shop.minimalistu.eu sau printr-un mesaj pe pagina de Instagram minimalistu.eu. Livrarea este disponibilă atât pe teritoriul României, cât și în Europa.

La vârsta de 19 ani, tânărul a pus bazele Planable, un start-up inovativ în domeniul colaborării pentru marketing, și ulterior, la 22 de ani, recunoașterea sa a culminat cu includerea în clasament Forbes 30 Under 30. La 27 de ani, a reușit să acumuleze un portofoliu de investiții în valoare de 200 000 de euro.

Preluat de la: diez.md