Organizaţia guvernamentală Eurostat a publicat un raport privind utilizarea zilnică a internetului în rândul tinerilor. În anul 2022, 96 % dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani din Uniunea Europeană (UE) au declarat că folosesc internetul în fiecare zi, comparativ cu 84 % din populația adultă. 

Utilizarea zilnică a internetului în rândul tinerilor a fost de peste 94 % în toate țările UE. Cel mai mic procentaj de utilizare a internetului a fost înregistrat în Italia și în Bulgaria, cu 94 %, iar cel mai mare, cu 100 %, în Irlanda și 99 % în șapte state membre ale UE: Malta, Luxemburg, Portugalia, Cehia, Lituania, Slovenia și Letonia. 

În timp ce tinerii au raportat cote foarte mari de utilizare zilnică a internetului în fiecare țară, a existat o variație mai mare între utilizatorii adulți. În medie, diferența dintre ponderea tinerilor și a adulților care folosesc zilnic internetul în UE a fost de 12 puncte procentuale. În Țările de Jos, Suedia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Belgia și Luxemburg, acest decalaj nu a depășit șapte puncte procentuale.

Alte țări membre ale UE care au raportat indici mari de utilizare zilnică a internetului în rândul tinerilor, dar un decalaj considerabil mai mare față de adulți au fost: Croația, Grecia, Portugalia, Bulgaria, Polonia și România.


Sursă: ec.europa.eu

Potrivit datelor, în anul 2022, 84 % dintre tineri au folosit internetul pentru a naviga pe rețelele sociale. Alte utilizări principale au fost citirea știrilor online și accesarea serviciului de internet banking.

În timp ce utilizarea internetului pentru activități bancare a crescut constant din 2014, lecturarea știrilor online a atins apogeul în 2020, iar de atunci și-a pierdut din popularitate pe măsură ce procentul tinerilor care citesc online a scăzut cu cinci puncte procentuale.

Datorită pandemiei de COVID-19, majoritatea activităților au cunoscut o creștere, mai ales interesul pentru cursurile online, care s-a majorat de la 13 % în 2019 la 35 % în 2021. Cu toate acestea, în 2022, acest procent a scăzut la 28 %.

În 2022, doar 23 % dintre tineri au folosit internetul pentru participarea civică sau politică, activitate care a înregistrat o ușoară creștere din 2015. 


Sursă: ec.europa.eu

Preluat de la: diez.md