1542903107138.png

Până la venirea noului an zilele se scurg rapid, iar astrologii au prezis deja câteva dintre surprizele cu care 2019 îi va surprinde pe unii nativii. În timp ce câțiva vor obține un succes nebun în carieră, alții vor spune „Da” în fața altarului. Deși nu este un pas ușor, trei zodii vor decide să-și unească destinele în anul care vine.

Gemeni 

Pentru Gemenii aflați într-o relație de lungă durată, așteptarea a luat sfârșit. Toate par a fi la locul lor – dragostea, încrederea, respectul și, mai ales, bucuria de a fi alături de partener. Așa că puține lucruri mai pot sta în calea unei nunți. Poate că cererea în căsătorie nu va fi cu aplauze și sute de mii de like-uri pe internet, însă, cu siguranță, va fi plină de emoție și imposibil de uitat. Cei care au mici dubii cu privire la persoana iubită sunt sfătuiți să depășească momentul cu încredere, nimeni nu poate fi sigur de nimic, niciodată. Lucrurile nu se vor rezolva prin amânări.

Rac

Vești bune pentru Racii care au alături un partener de viață. Chiar dacă nu plănuiesc să se căsătorească, anul 2019 va unul al emoțiilor care ies la suprafață și impun noi decizii cu privire la viitor, iar una dintre acestea ar putea fi oficializarea relației. Este momentul prielnic pentru a trece la următoarea etapă, în care iubirea adolescentină este înlocuită de o dragoste matură și responsabilă. Cei care nu vor avea curajul să treacă peste această etapă de bunăvoie vor fi forțați să o facă pe viitor, doar că circumstanțele nu vor mai fi la fel de bune. Așadar, înainte cu încredere, scrie adevarul.ro.

Săgetător

Pentru nativii din zodia Săgetător logodna e un nou prilej de a sări cu parașuta din avion sau de pe cine știe ce pod înalt. Din moment ce nu prea țin la jurăminte și momente solemne, vor transforma cererea în căsătorie, dacă tot trebuie făcută, într-o experiență unică, după care vor posta fotografiile pe internet și vor merge mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. E modul lor de a trăi viața și, chiar dacă respectă tradițiile privitoare la căsătorie, nu prea au de gând să le urmeze ca la carte. 2019, așadar, logodnă și, o dată cu ea, o nouă aventură!

Preluat de la: zugo.md