2-16-1.jpg
Pe Planeta Pământ locuiesc peste șapte miliarde de oameni. Haideți să vizualizăm răspândirea oamenilor pe întregul Pământ și să vedem care regiuni sunt cele mai populate și care nu, datorită imaginilor nocturne realizate în baza datelor acumulate în anul 2019.

Populația umană nu este răspândită uniform pe suprafața Pământului, din cauza condițiilor nefavorabile de trai sau de activitate (Antarctica sau Deșertul Sahara).

Pe această hartă vedem densitatea populației pe Pământ. Se observă că în unele regiuni sunt mai mulți oameni, în altele mai puțini (n.r. a se vedea după mărimea luminilor).

În cercul din mijloc locuiesc mai mulți oameni decât în afara lui. Aici se află 22 din cele 37 orașe-gigante din lume (în care locuiesc cel puțin 10 milioane de oameni).

În hărțile de mai jos sunt reprezentate drumurile lumii. Distanța totală a tuturor drumurilor din lume constituie circa 36 de milioane de km, ceea ce constituie 1/4 din distanța de la Pământ până la Lună.

Regatul Unit al Marii Britanii are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri din lume.

Sunt țări în care, din cauza landșaftului, construcția drumului este practic imposibilă.

Mai jos puteți vedea hărțile transportului aerian. În anul 2019, companiile aeriene au transportat circa 4,5 miliarde de oameni.

Aici puteți vedea cum sunt amplasate cablurile submarine, care ajută la menținerea comunicării cu întreaga lume (Internet, telefonie fixă). Lungimea totală a acestor cabluri constituie 1,2 miliarde km.

Cel mai lung cablu unește continentele Asia și America, lungimea lui este de circa 20 de mii de km.

fotocredit: YouTube/The Curious

În anul 1950, pe Pământ locuiau 2,5 miliarde de oameni, în 1980 – 4,4 miliarde de oameni, în 2010 – 6,9 miliarde de oameni. Luând în considerare dinamica creșterii numărului de populație în lume, în anul 2050 se prognozează creșterea numărului până la 9,7 miliarde de oameni.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Preluat de la: diez.md