Florin-Mihai Rădulescu este medic rezident în anul 3 la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”, locul unde primeşte zilnic lecţii preţioase atât de la medicii îndrumători, cât şi de la copiii care, în ciuda problemelor de sănătate, cu zâmbetul lor inocent, îi confirmă convingerea că binele făcut aproapelui este cea mai mare satisfacţie sufletească pentru un medic. Şcolit în Constanţa şi Cluj, el este, actualmente, pe metereze, în stagiu la Institutul Mihai Balş – punctul zero al cazurilor de coronavirus din Capitală, dar nu numai. 
 

Pentru el, vestea că medicii rezidenţi la specialităţile Medicină de urgenţă, ATI şi Boli Infecţioase vor întrerupe stagiile de practică şi vor fi redistribuiţi în spitalele şi serviciile de urgenţă – pentru ajutorarea personalului medical, unde sunt primite cazurile de infecţie cu coronavirus – a fost întâmpinată, iniţial, cu îngrijorare, sentiment uman, de altfel, dar ulterior aceasta a fost înlocuită de curaj şi de dorinţa de a lupta pentru vieţile oamenilor.

Medicul a împărtăşit recent, pe reţeaua de socializare Facebook, câteva dintre gândurile sale intime legate de această cumpănă prin care omenirea este pusă la încercare, dar le-a dat şi o serie de sfaturi celor care încă se mai îndoiesc de faptul că această pandemie este „o glumă”, „o exagerare” sau un subiect care nu merită atenţia lor.

<!–

Formul de quiz

–>

Contactat de redacţia CSID, medicul Florin-Mihai Rădulescu a declarat că „Acceptarea devine acum cuvântul de ordine. Acceptăm şi luptăm!”

La întrebarea „cum v-aţi simţit când aţi aflat că veţi fi în linia întâi la Matei Balş”, medicul ne-a spus următoarele:

„Eu eram oricum în modulul de Boli Infecţioase, asta mi-a plăcut întotdeauna. Am ezitat între a face pasul înapoi sau a rămâne pe poziţii. Însă am ales să rămân acolo. De la început, în prima linie. Mai ales că specializarea acesta a fost una dintre optiunile mele. Am înţeles atunci că sistemul, de fapt, se bazează foarte mult pe noi. E greu să intri într-un război cu un inamic agresiv, dar invizibil. M-am gândit atunci cum o să facem cu măştile, cu echipamentele.

Treptat, îngrijorarea a fost înlocuită de curaj. Eram în gardă cu mai mulţi colegi rezidenţi şi am început să cântăm cântece de armată, «stau în unitate…», cu gândul că vom putea fi într-o zi carantinizaţi în spital. Acum, uşor-uşor, acceptăm situaţia. Acceptarea devine acum cuvântul de ordine. Acceptăm şi luptăm! Fiecare are un gram de teamă pentru el, pentru familie.”

Redăm mai jos mesajul medicului pe pagina sa de Facebook:

„În ziua N de COVID-19:
Tu, omule, bucură-te că prinzi dimineaţa şi nu îţi mai complica viaţa.

M-am trezit la prima oră. Sunt oricum un matinal de fel. Nu a fost cea mai grea, dar nici cea mai uşoară noapte. Am păzit telefonul şi am fost surprins să nu-l aud. Când am privit prin geamul mansardei, mi-a venit în minte exact citatul de mai sus. Mă gândeam la colegii mei de la adulţi, din cort…

Noaptea lor nu cred că a fost la fel de calmă. I-am salutat pe câţiva aseară şi, la o scurtă şuetă, ne-am măsurat entuziasmul de a ne forma într-o astfel de perioadă. Fiecare şi-a spus experienţele ultimelor săptămâni. Nu prea mult, căci sirenele ne-au făcut să spargem gaşca. Ne-am promis tacit că ne mai povestim online cazurile şi ultimele articole citite prin metrou, pe acasă, prin clipele de relaxare. Covică nu ne atacă online.

Privind spre bulevard, în zare, mă gândeam cât de mult se bucură fiecare pentru acest răsărit. Desigur, nimic nu e simplu în zilele prezente.

Deja umanitatea începe să înţeleagă că fericirea nu se măsoară la bursă, ci se măsoară în răsărituri, ieşiri în parc, plânsete de copil şi momente ratate care devin poveşti frumoase sau lecţii de viaţă. Poate era timpul să preţuim şi lucrurile gratuite.

Dacă am învăţa lecţia asta mai repede, am scăpa mai repede. E aproape gratuit să fii sănătos în pandemia asta:

• spală-te pe mâini cât mai des;
• mănâncă sănătos;
• învaţă să fii chibzuit: cumperi cât, ce, cum şi când îţi trebuie;
• e cazul să înţelegem cu toţii cum funcţionează un sistem sanitar. În ordine cronologică avem: medic de familie, medic specialist, UPU/cameră de gardă. Dacă nu vrei să ne vedem des, respectă ordinea şi dă prioritate la ce contează. Ultimele gărzi ne-au arătat oricum că mamele ştiu să trateze febra şi diareea acasă, complianţa bebeluşilor la medicaţie a crescut ca prin miracol, aşa că fiecare putem, dacă şi vrem. În final, totul în sănătate e perseverenţă şi exerciţiu.
• respectaţi toate recomandările date de Ministerul Sănătăţii. Nu, aici nu-i pe şmecherie. Virusache nu se sperie de faimă, bani şi influenţă, de sfidare şi putere. De data asta nimeni nu e mai presus de lege. Mai mult decât atât, trebuie să înţelegem că bolile infecto-contagioase nu ne privesc pe fiecare în parte, ci pe toţi la un loc. Dacă tu eşti bolnav, eşti un risc pentru toţi cei ce vin lângă tine. Nu cred că vrea nimeni să îşi transforme casa într-un spital de campanie.
• o vorbă spune mai bine să ne fie dor, decât să ne fie silă. Eu aş zice mai bine să ne fie dor, decât să ne pară rău. Aşa că, evitaţi vizitele, mai ales la persoanele în vârstă. De ce? Pentru că tu mergi la lucru, iei mijlocul de transport în comun, interacţionezi cu nişte colegi etc., bunica stă în casă şi-şi vede de treaba ei, nici nu-i trebuie magazinul prea mult, ştie ce e raţionalizarea. Aşa că, decât să îl plimbi pe Virusache în vacanţă la bunica, mai bine las-o acolo. Vorbiţi cu bătrânii, oferiţi-le toată atenţia voastră, dar, pe cât posibil, nu îi vizitaţi.
• izolarea la domiciliu nu e o pedeapsă; declararea călătoriilor în zonele cele mai afectate e o datorie civică.
• ultimul e un sfat personal – dacă ai prieteni în carantină, poate e cazul de un test al omeniei. Mă gândesc că nu strică să-i întrebi ce faci, cum eşti? Să împărtăşeşti cu ei reţeta aia care trebuia să iasă gustoasă, dar la tine a fost un fiasco, poate să îi facă să uite. Fiecare cu abilităţile lui.
•  În final, dar nu la urmă, ţin să le mulţumesc tuturor colegilor şi mentorilor mei. Le mulţumesc şi pentru observaţii, şi pentru încurajări.

O duminică frumoasă şi stai în casă!”