hdn-62-620x414.jpg
Pe 20 și 21 august, satul Pohrebea s-a transformat într-o adevărată insulă de vacanță. 4 000 de moldoveni și-au luat familiile, prietenii și rudele revenite de peste hotare și au venit pentru două zile la Nistru pentru ca să se odihnească! 

CAMPING ȘI STELE CĂZĂTOARE 

Peste 100 de vizitatori au venit cu cortul de sâmbătă pentru ca să doarmă în corturi pe mal de Nistru! În prima seară de Hodina au dansat sub stele căzătoare alături de Cătălina Cara! Iar deliciul serii a fost JAM SESSION-ul în care Cristian Chiaburu, Dmitrii Berdea, Dmitrii Tampei, Vadim Shinnik, Andrei Glavan, Viola Julea și Andrei Bolocan au improvizat pe muzică. 

ZONĂ DE BINEȘTE ȘI ATELIERE RELAXANT

Dacă unii vizitatori s-au relaxat în hamace la umbră, alți au ales să se odihnească activ! Anul acesta la Hodina a fost o zonă de Well-Being pentru odihna trupului și a sufletului! Pe lângă yoga, pilates, stretching și zumba, vizitatorii au putut să-și facă masaj relaxant, fitness pentru față și limfodrenaj pentru corp. Tot la festival a fost și o zonă pentru masaj cu sunetele bolurilor tibetane.

Unii vizitatori au profitat de vremea frumoasă și au făcut kayaking, s-au scăldat și au pescuit pe Nistru. Alții au ales să participe la ateliere de decor, pictură și ceramică. Cei interesați au învățat să facă contactless improvisation și compoziții florale. 

DEGUSTĂRI DE VIN ȘI BUCATE LOCALE 

Anul acesta, la HODINA s-au mâncat bucate vegetariene și pescărești: raci, creveți, supă din pește, paella cu midii și tot felul de gustoșenii pregătite din legume locale! 10 gospodine din Pohrebea au vândut bucate de casă, țuică și produse din grădinile lor. 

Tot la festival a avut loc și o degustare de vin și bere locală! Vizitatorii au putut gusta Tyaskul Cuvee Blanc de la Litra, o combinație dintre bere și vin, dar și alte licori savuroase de la Pomusoara Dulcisoara , Maestro Wine ȘI vinăria AlterEgo. 

Anul acesta, în premieră, a fost și o zonă cu meniu pentru copii. 

ARTIZANAT LOCAL ȘI EXPOZIȚII DE PICTURĂ 

Dulceață din trandafir, lichior din 85 de plante, cosmetică minerală, lucrări artizanale din porțelan și branduri autohtone, toate au putut fi găsit în târgul de artizanat de pe malul Nistrului. Anul acesta, au participat și artizani din Ucraina. 

PROIECȚII PE COPACI ȘI EXPERIENȚĂ VIZUALĂ PE MAL DE NISTRU 

La HODINA au fost proiecții video în aer liber create de participanții Hackathonului boldschool.is – New Media Art Education în colaborare cu asociația Klumea, ambele fiind membre ale COR Creative Industries Association in Moldova. Hackathonul și proiecțiile video au fost posibile datorită Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID Moldova și Embassy of Sweden in Chisinau.

ONUKAA FĂCUT MAGIE PE MALUL NISTRULUI

Participanții au întâlnit apusul pe ritmuri de disco alături de GABRIELA ATANASOV & HORIA STAN din România! Apoi au dansat alături de SATOSHI, MISHA BIRD & TATUNI! Și-au îmbrățișat oamenii dragi pe muzica Valeriei Stoica și au vânat stelele căzătoare cu cei de la COSMOS ÎN BUZUNAR! 

„Însă magia pe care au transmis-o cei 11 membri ai trupei ONUKA din Ucraina o simțim și astăzi! Pentru câteva minute, inimile noastre s-au unit în una mare, care bătea în ritmuri de iubire și recunoștință! Ceea ce a fost la Hodina, rămâne la Hodina!”, concluzionează organizatorii.

Mai jos puteți admira o galerie foto de la festival.

Preluat de la: diez.md