1497169143333.jpg

Seara de sâmbătă a început cu o aglomeraţie dornică de poezie. Ronin Terente, autorul volumului de versuri „Epistole către nimeni”, a luminat seara publicului său în cadrul lansării cărții.

Evenimentul a început cu prezentarea asociaţiei organizatorice – HaiBun.

Scurtul discurs a fost urmat de primul recital de poezie, făcut chiar de autorul volumului. Ronin Terente şi-a declamat câteva dintre poeziile puse pe ritm, fiind acompaniat de pian.

Când publicul a început să se îndesească, a ieşit la microfon prozatorul Iulian Ciocan. Creaţia lui Ronin a fost dezghiocată şi analizată de către scriitor, fiind catalogată ca „poezie underground”

După încă un recital pus pe note muzicale, s-a făcut auzită criticul literar Maria Palchin. Aceasta a povestit publicului despre îndelungata sa prietenie cu Ronin şi despre prima lor întâlnire. Părerea Mariei Palchin despre stilul autorului a coincis cu cea a lui Iulian Ciocan, adăugând că „el coboară în stradă, nu vine din stradă”, referindu-se la adaptarea poeziei lui Ronin Terente la societatea modernă.

Următorul la microfon a ajuns cel care a redactat volumul, Sergiu Zgardan. La fel ca şi ceilalţi doi vorbitori, Sergiu a remarcat neobişnuitul fel de a scrie al lui Ronin şi exacta ajustare a lui cu ambianţa lumii din zilele noastre.

După discursuri a urmat un nou recital de poezie şi o mică surpriză pentru public. Încheindu-şi declamarea, Ronin a decis să le arate vizitatorilor un mic joc, pe care l-a descoperit cu prietenii săi, răsfoind cartea. Autorul a rugat câţiva voluntari să se gândească la un număr de la 1 la 333 şi la un cuvânt arbitrar şi a asigurat audienţa că dacă deschide la pagina ce corespunde numărului anunţat, textul va descrie exact cuvântul la care s-au gândit fiecare dintre voluntari. Rezultatul a fost surprinzător, deoarece, cu adevărat, în majoritatea cazurilor trucul lui Ronin a funcţionat.

Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe şi multe laude dedicate autorului. De menționat că prețul cărții este de 101 lei.

Poze: HaiBun

Preluat de la: Zugo.md