1530202903520.jpg

S-a dat start sezonului pentru nunți și tu ești unul dintre cei care va spune un „DA” ferm, alături de persoana iubită. Cu siguranță vrei să ai o petrecere memorabilă, despre care să se vorbească peste ani, iar ca toate detaliile să fie splendide și deosebite. Vezi care sunt unele strategii bune de a avea o nuntă ca în povești.

Aşadar, pe lângă alegerea rochiei de mireasă, care rămâne în continuare în centrul atenţiei, tot ce ţine de locaţie, aranjamente, personalizare şi meniu trebuie gândit şi ales cu mare atenţie.

Dacă vei amenaja un banal hambar cu șiruri de luminițe, ghirlande de flori, sfeșnice vintage si fețe de masă franjurate, l-ai putea transforma într-un loc de poveste pentru o nuntă relaxată.

Astfel ai putea avea mai mult avantaje, precum: o atmosfera destinsă și vei face o economie considerabilă în ceea ce privește aranjamentele florale, care pot fi realizate din flori de câmp. Meniul petrecerii va fi, de asemenea, unul simplu, cu produse tradiționale.

Dacă ești iubitor de flori, atunci să faci nunta într-o seră ar fi o adevărată provocare, fiind o locație foarte inspirată. Astfel vei scăpa de stresul de a face aranjamente florale, iar tematica ar fi una fabuloasă. În așa stil, vei putea trimite invitații printate pe plicuri cu semințe de flori, meniul poate fi vegetal, iar pe post de mărturii, invitații pot fi rugați să ia acasă unul dintre ghivecele cu flori de la ieșirea din local, scrie perfecte.ro.

O altă idee numai bună pentru acest sezon este propria gradină sau, dacă nu deții una, grădina unor buni prieteni.

Va fi un loc familiar pentru voi și invitații voștri, fiind o zonă mai intimă. Vei avea libertate de mișcare și de alegerea a decorațiunilor. Ai putea decora cu unele felinare simple, alături de unele flori.

Ai mai putea renunța la servirea clasică a mâncării în favoarea unui bufet suedez și în locul unui tort – un bar de cupcakes (o masă cu suporturi de prăjituri pline de cupcakes și câteva castronașe cu bomboane/topping-uri), unde invitații iși vor putea prepara singuri desertul favorit.

Dar, dacă te decizi să organizezi astfel de petrecerea trebuie să fii atent la starea vremii. Asigură-te că meteorologii promit soare și cer senin pentru mult așteptata zi.

Pentru o petrecere cu totul deosebită ai putea alege: cladirea unui teatru mic, o podgorie, malul unui lac sau al unui râu.

 

Preluat de la: zugo.md