16998059_1480614148638554_711366344441341793_n.jpg
Prima ediție a proiectului LeaderSHE – Graphic Design Academy, s-a finalizat cu succes, iar după 8 săptămâni de Photoshop și Illustrator, participantele au susținut cu brio examenul final cu propriile lucrări și au primit diplomele bine meritate.

Timp de 8 săptămâni, fetele care și-au asumat provocarea de a cunoaște secretele unui domeniu nou pentru ele, și anume cel de Graphic Design, au dat dovadă de multă perseverență. Ele au învățat să creeze propriile postere, gifuri, ilustrații, iar examenul final, care le-a provocat și mai mult imaginația, l-au trecut cu multă ușurință, prezentând fiecare lucrarea proprie.

 

15589610_1404253316274638_3981214332882404013_n

 

„Recomand cursul de graphic design tuturor celor care au nevoie de un imbold pentru a lucra asupra personalității lor. În cadrul acestui proiect mi-a fost stimulată și dezvoltată creativitatea, iar un lucru foarte important este faptul că am reușit să-mi materializez ideile”, spune Ilinca Țurcan.

Acum celor 14 absolvente li s-au deschis ușile spre noi domenii cum ar fi: social media, design sau fotografie și multe dintre ele sunt foarte motivate să-și pună la încercare noile abilități.

 

17098230_1480613525305283_148658090339967315_n

 

Coordonatoarea acestui proiect, Olesea Nistor, spune că fetele au dat dovadă de foarte multă motivație, iar rezultatele au fost peste așteptări: „Rezultatele pe care le au, sunt cu mult mai mari decât așteptările pe care le-am avut, de aceea mi-am dat seama că orcine poate studia Graphic Design, unica diferență fiind în timpul care trebuie acordat. M-am simțit excepțional, este plăcut să înveți persoane care doresc să afle mai multe decât ceea ce le predai, dar și mai plăcut este să vezi entuziamul cu care ele își creau noile lucrări sub formă de postere, pliante sau gifuri.”

 

collage_1

 

Graphic Design Academy nu se oprește doar la o singură ediție, iar, în curând, va începe un alt curs, la care fetele care nu au reușit, se vor putea înscrie. Mai mult, se prevede și un curs de Graphic Design Advanced, pentru cei care au deja cunoștințele de bază în Adobe Illustrator și Photoshop și care va cuprinde lecții de creare de fonturi hand made sau machete, fără a folosi resurse din internet.

 

17021634_1480615055305130_5179792993008106611_n

Preluat de la: Diez.md