Publicația notează că „Moldova este, de fapt, unul dintre cei mai de seamă producători de vin din lume, cu o colecție incredibilă de beciuri, care tocmai te strigă să vii să le vizitezi. Spre deosebire de celelalte regiuni vinicole celebre, cum ar fi Toscana în Italia sau Bordeaux în Franța – sau locuri precum dealurile Adelaide sau Marlborough din Insula de Sud din Noua Zeelandă – a rămas în mare parte o țară neatinsă încă și nevăzută”, scrie altfel.md

Biserica Creștin Ortodoxă de la Orheiul Vechi sursa: Getty Images/iStockphoto
„Crama Milestii Mici din Moldova deține recordul pentru cea mai mare colecție de vin bun, cu aproape două milioane de sticle în rezerva din subsol.”

Mănăstirea pe Stâncă, Orheiul Vechi, Moldova. sursa: Getty Images/iStockphoto
Fraza asta chiar e amuzantă. E adevărat oare?
„Iar moldovenilor le place foarte mult vinul lor. Sunt pe locul doi în lume la consumul de alcool, învinsă doar de Belarus. Un moldovean consumă în mediu echivalentul a patru galoane (circa 15 litri) de alcool în fiecare an.”
New York Post amintește și de Sărbătoarea Națională a vinului: „Dacă intenționați să faceți o vizită în Moldova, vă sugerăm această perioadă pentru anul viitor. Perioada în care se sărbătorește Ziua Națională a Vinului, o sărbătoare a tot ce se poate de băut, cu autobuze gratuite care te duc la vinării. Ce grijuliu.”
Preluat de la: diez.md