arinacretu_18_2_2017_20_38_12_527.jpg
Festivalul UNDERLAND a deschis sâmbătă tunelurile subterane ale Cricovei pentru vizitatori, organizând trei scene muzicale, iarmaroace și o excursie prin muzeu. Scena vinului roșu, alb și vinului spumant au găzduit 30 de artiști și trupe muzicale din 7 țări, însă pe ulițele subterane erau și alți artiști care au avut ocazia de a cânta la pianul instalat de către organizatori.

În cadrul iarmarocului, meșteșugarii și-au expus lucrările, iar unii dintre ei chiar au organizat ateliere de creație: picturi din paie, picturi cu vin, mărțișoare din levănțică, ii tradiționale românești, săpunuri naturale și sculpturi în lemn au bucurat oaspeții festivalului.

Muzeul ce incorporează colecții legendare a fost deschis pentru excursie, oferind vizitatorilor oportunitatea de a vedea Evreiescul de Paști din anul 1902, numit și perla colecției din Cricova. Vinurile care se află în posesia diferitor personalități celebre pot fi la fel admirate în timpul excursiei. Muzeul este construit în formă de pahar, iar temperatura de 10-12 Grade se menține pe tot parcursul anului pentru maturarea a doua a vinului.

Vizitatorii au fost întâmpinați de primarul orășelului subteran care și-a exprimat încântarea „Oamenii care ies de la festival au dispoziție bună, iar asta înseamnă că noi ne-am îndeplinit misiunea de a face oamenii fericiți”.

„Festivalul a ne-a oferit o pauză de la viața cotidiană și ne-a permis să ne adâncim în sărbătoare. Artiștii de artizanat, cântăreții, actorii și organizatorii au creat o atmosferă specială care poate fi resimțită doar la Cricova. Decorul și locația sunt originale, iar vinul bun. Dacă se organizează și anul viitor vom veni neapărat,” spun vizitatorii.

„UNDERLAND este o premieră pentru Moldova, pentru Cricova, o premieră națională și internațională. Acesta este primul eveniment de muzică și vin care are loc la o adâncime de mai bine de 50 metri sub pământ, la care puteți participa la excursii, Școala de Vin și vedea expoziții de artizanat”, menționează organizatorii.

Statui vii, artiști, actori au înviat străzile UNDERLAND-ului, încălzind atmosfera. Ghicitoarea a menționat că site-ul #diez își va continua activitatea încă mult timp și că acest proiect este unul de durată.

„Despre UNDERLAND am aflat de pe internet, demult îmi doream să ajung la Cricova, pentru că am văzut un film turnat în aceste tuneluri și mi-a părut tentantă o excursie aici. Deci m-am înscris în rol de participant, în categoria body art, Henna Tattoos și am venit astăzi la festival. Cred că este o idee foarte bună, îmi place atmosfera, muzica este bună și oamenii foarte deschiși”, relatează Iulia, body painter din Kiev, Ucraina.

Festivalul UNDERLAND a avut loc pe 18 Februarie, costul biletelor incluzând un pahar cu vin cald, excursii cu ghid și muzica.

IMG_4079

Photo Credit: Gabby Petrov

IMG_4080

Photo Credit: Gabby Petrov

IMG_4085

Photo Credit: Gabby Petrov

IMG_4089

Photo Credit: Gabby Petrov

IMG_4097

Photo Credit: Gabby Petrov

IMG_4098

Photo Credit: Gabby Petrov

Preluat de la: Diez.md