Lilu2.jpg
Lilia Ojovan, prezentatoarea emisiunii Deșteptarea de la Jurnal TV a postat un mesaj emoționant pe blogul personal în care anunță că închide un capitol frumos din viața sa. Jurnalista mărturisește că împreună cu Jurnal TV și-a sărbătorit zilele de naştere, și-a cumpărat prima maşină, s-a logodit, căsătorit și a născut două fete.

„M-am obişnuit cu pierderile, pierderi mari dureroase. Şi dacă pentru cineva e simplu, pentru cei care Jurnal TV înseamnă 7 ani de muncă şi pasiune, e ca şi cum o bucăţică din tine a fost ruptă. A făcut parte din viaţa mea şi acum, închid un capitol frumos cu mii de amintiri”.

Totodată, Lilu povestește că este recunoscătoare postului unde a avut posibilitatea să fie ea însăși, cea adevărată, care poate râde în hohote şi plânge în hohote în faţa camerelor. De asemenea a menționat că aici a învățat meseria de jurnalist. „Jurnal TV a fost locul unde s-au născut prietenii, s-au declanşat certuri, s-a creat şi s-a muncit pe brânci”.

Lilu5

Spune că în cei șapte ani de Jurnal a trăit alături de invitații și telespectatorii săi, iar împreună au reușit să schimbe destine, să salveze zeci copii… cel puţin să încerce. „Au fost 7 ani în care am cunoscut atât de mulţi oameni, încât mi-ar fi trebuit trei vieţi de om. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care de-a lungul anilor au muncit în această televiziune, oamenii care au lăsat câte o părticică din ei, în ceea ce astăzi poartă numele Jurnal TV”.

Pe viitor jurnalista planifică să dedice mai mult timp familiei, blogului, călătoriilor și redescoperirii de sine. „Eu ştiu ce voi face de la o luni, voi dormi bine îmbrăţişând fetele mele, în vârful degetelor voi strânge jucăriile care au acaparat împărăţia lui Moş En şi îmi voi savura cafeaua în liniştea dimineţii ascultându-mi sufletul”.

De asemenea Lilu a menționat că nu știe ce-i rezervă viitorul, dar crede că tot ce se întâmplă este spre binele fiecărui dintre noi. La finalul articolului aceasta a mulțumit.

Lilu1

Lilu6

Lilu4

Preluat de la: Diez.md