1534777118323.jpg

O mică escapadă la sfârșit de vară ar fi numai bună pentru ca să îți încarci bateriile și să scapi un pic de rutină. Astfel, dacă ești gata pentru o călătorie, atunci notează-ți în agendă locațiile a 10 castele medievale, care te vor da pe spate cu arhitecturi deosebite și cu legende care vorbesc despre deținuți care au pierit în temnițe și fantome care bântuie încăperile.

Mont Saint-Michel, Franța

Construit în scopul apărării strategice, Mont Saint Michel este situat în peisajul pitoresc al comunității insulare din Normandia. Fortăreața are pereți interiori imenși care datează din perioada istorică medievală. Turiștii s-ar putea confrunta cu mici probleme pe drumul de până la castel, cauza fiind legătura de coastă care constă într-un dig îngust. Cu toate acestea, descoperirea ce urmează va merita așteptarea, imediat după acest obstacol fiind un monument istoric inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Castelul Bodiam, Anglia

Castelul Bodiam își deschide porțile anual pentru sute de mii de turiști care vin să exploreze camerele medievale, scările, tunurile și fortificațiile. Aici, vizitatorii pot vedea și un muzeu, cu exponate precum arme, armuri și documente. Mai mult decât atât, a fost amenajată o cameră specială pentru servirea ceaiului. Acesta se află în estul Sussex-ului și a fost construit în secolul al XIV-lea. 

Castelul Nagoya, Japonia

Ridicat în era feudală, în perioada Edo, originile castelului Nagoya datează din secolul al XVI-lea. Imediat după ce a fost construit, un războinic a confiscat teritoriul original și l-a numit Castelul Nagoya care, mai târziu, a fost folosit drept bază de operațiuni strategice de armata japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși o bună parte din construcție a fost afectată de război, în prezent este complet restaurat și atrage mii de turiști.

Castelul Windsor, Anglia

Acesta este unul dintre cele mai populare, fiind considerat cel mai vechi castel locuit din lume, cunoscut ca fiind construit în secolul al XXI-lea. Acesta este una dintre reședințele monarhilor britanici din Casa de Windsor. De asemenea, este una dintre principalele atracții turistice din Anglia. Regina Elisabeta a II-a își petrece aici sfârșitul de săptămână, unde primește vizite oficiale ale miniștrilor sau șefilor de state.

Castelul Neuschwanstein, Germania

Neuschwanstein se numără printre castelurile cu cei mai mulți vizitatori anual: 1,3 milioane de turiști înregistrați mai ales în timpul verii. Situat în regiunea Alpilor Bavarezi, acesta nu este numaidecât un castel medieval, deoarece a fost construit în secolul al XIX, la comanda regelui Ludovic al II-lea al Bavariei pe post de refugiu. Frumusețea construcției este dată, însă, de stilul romantic-renascentist și priveliștea impresionantă. 

Castelul Loches, Franța

Situat în Valea Loarei, Castelul Loches a fost construit la începutul secolului al XII-lea. În prezent, cetatea servește ca muzeu și deține cea mai bună colecție de arme, documente și obiecte militare franceze. Legenda spune că palatul a fost un cadou din partea Regelui Charles al VII-lea pentru concubina lui, Agnes Sorel, care, mai târziu, a fost transformat în închisoare de fiul regelui. Castelul a ținut închiși mulți englezi în timpul Revoluției Americane.

Castelul Bojnice, Slovacia

Acest castel este cel mai vizitat din Slovacia și a fost construit în secolul al XII-lea. Stilul este specific castelelor franceze de pe Valea Loarei. Inițial, baza castelului era din lemn, dar, pe parcurs, a fost înlocuit cu piatră, transformându-se astfel într-un castel elegant slovac. În interior veți găsi mobilierul original și colecțiile artistice care datează din secolele XIX și XX. Arhitectura prezintă elemente gotice și renascentiste, o structură care invită oamenii să viziteze muzeul și să se plimbe prin parcul care înconjoară castelul.

Castelul Bran, România

Pe teritoriul României se găsesc sute de castele, iar unul dintre cele mai cunoscute dintre ele este Bran, popular pentru legenda Contelui Dracula și poveștilor cu vampiri care atrag vizitatori din toată lumea. Lucrările de construcție au început în secolul al XIV-lea, iar de-a lungul timpului a trecut prin mai multe schimbări, precum adăugarea unor turnuri și îmbrăcarea acoperișului cu țiglă. Cetatea a fost și reședință regală în 1920, când a întrat în proprietatea Reginei Maria, iar până în 1929 s-au realizat numeroase lucrări de restaurare a structurii. În muzeul ce cuprinde patru etaje pot fi admirate mai multe piese de mobilier, arme, armuri și costume, potrivit elle.ro.

Castelul Edinburgh, Scoția

Pentru cei pasionați de istorie și legende cu fantome care bântuie castele, Castelul Edinburgh este un obiectiv turistic pefect. Legenda spune că locul ar fi bântuit, auzindu-se ecouri și strigăte mai ales din interiorul celulelor din închisoare. În secolul al XV-lea, în cetate funcționa o fabrică de arme. Anual, Castelul Edinburgh primește aproximativ un milion de vizitatori.

Castelul Ksiaz, Polonia

Construit în secolul al XIII-lea, castelul reprezintă una dintre cele mai mari construcții ale Poloniei, iar nuanțele de albastru și roz ale pereților sunt un adevărat farmec. Chiar dacă acesta a suferit numeroase distrugeri și restaurări, iar la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ocupat de Armata Roșie, acesta încă este o adevărată atracție turistică. Legenda conform căreia în tunelurile subterane a fost ascuns un tren plin cu aur de către naziști a stârnit curiozitatea turiștilor și, astfel, locul de măsurare a cutremurilor de către Institutul de Geofizică al Academiei Poloneze de Științe a fost deschis publicului.

Foto: elle.ro, getyourguide.com

Preluat de la: zugo.md