1526137005876.png

Bucătăria și cultura europeană și-au dat întâlnire astăzi în Grădina Publică Ștefan cel Mare. Zeci de ambasade ale statelor europene acreditate la Chișinău și-au prezentat proiectele și realizările de succes în cadrul Orășelului European.

Vizitatorii au participat la lecții de limbi străine, au gustat din bucătăriile tradiționale și eu asistat la spectacole de jazz. Au fost amenajate corturi cu prezentări ale proiectelor finanțate de către UE, unde vizitatorii au aflat informații despre asistența acordată Republicii Moldova.

Pentru mulțimea de copii, care și-au însoțit părinții la eveniment, au fost organizate activități distractive. Seara, începând cu ora 22:00, va fi difuzată etapa finală a concursului european de muzică „Eurovision Song Contest 2018”.

La ceremonia desfășurată în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt, au fost prezenți ambasadori ai țărilor Uniunii Europene acreditați la Chișinău, președintele Parlamentului, Andrian Candu, premierul Pavel Filip și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko. Oficialii au vizitat corturile deschise de către ambasadele acreditate la Chişinău.

Timp de două zile, vizitatorii au posibilitatea de a se bucura de cultura și bucătăria europeană și nu numai, prin intermediul prezenței Ambasadelor Statelor Membre ale UE și a țărilor partenere.

În acest an, Orășelul European va găzdui și tradiționalul festival de film și cultură europeană. Totodată, vor fi organizate spectacole de muzică clasică și jazz, susținute de către orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, formația FunCOOLio, din Letonia, și Trigon, din Republica Moldova.

Pentru toți iubitorii de cinematografie și cu cultură, Festivalul de film și cultură va fi organizat în mai multe localități din toată țara, în perioada 13 mai – 3 iunie.

Orășelul European a fost inaugurat cu sprijinul delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, care dorește astfel să marcheze Anul European al Patrimoniului Cultural, precum şi cei 70 de ani de la semnarea Declaraţiei universale a drepturilor omului.

 

Preluat de la: zugo.md