fr6.jpg
„Toate visele pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm” este motto-ul de care se conduce o tânără voluntară la Poliția de Frontieră. Mariana a dedicat ziua de ieri, duminică pentru frontieră, fiind prezentă încă de la primele ore ale zilei să acorde ajutorul polițiștilor de frontieră din punctul de trecere Tudora la fluidizarea traficului. A informat călătorii despre timpii de așteptare, despre măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru a nu permite formarea cozilor, dar și le-a urat tuturor „Un bun venit acasă!”.

Are doar 20 de ani și este de baștină din satul Tocuz, raionul Căușeni. De mica se vedea „om cu epoleți”, din acest motiv a acceptat din prima să fie voluntar în Poliția de Frontieră. Datorită motivației puternice și responsabilității, care o caracterizează, a reușit să se implice activ în mai multe activități desfășurate de către Direcția regională Est.

fr 1

Va marca un an de când și-a luat angajamentul de voluntar la Sectorul Poliției de frontieră „Săiți”, însă nu s-a axat doar pe voluntariat, dar și a participat alături de polițiștii de frontieră la acte de caritate pentru familiile social-vulnerabile.

„Fac voluntariat din plăcere, anume în acest mod mă simt utilă, mă simt împlinită când văd că cineva se bucură de ajutorul ce îl ofer”, povestește Mariana.

fr

Un pas important spre realizarea obiectivului său de a servi poporului Republicii Moldova și de a deveni un Polițist de Frontieră onest și devotat țării sale, Mariana a ales să-și continue studiile la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, îi reușește cu brio să combine studiile și activitățile de voluntariat, ba mai mult că demonstrează zi de zi dorința de a-și realiza visul.

Mariana îndeamnă tinerii, indiferent de gen, să se determine corect în alegerea profesiei sale și să-și continue studiile în domeniul securității frontierei: „chiar dacă este o profesie dificilă și sunt multe încercări, nu trebuie să cedezi, e nevoie doar de încredere în sine pentru a reuși în această meserie excepțională”.

fr6

Preluat de la: diez.md