1497341143847.jpg

Vara este anotimpul în care tindem să alegem îmbrăcăminte cât mai confortabilă, dat fiind faptul că temperaturile ridicate ne obligă practic să optăm pentru culori deschise și țesături lejere. Totuși, pentru a da o notă specială ținutei, te invităm să te inspiri din garderoba bloggerițelor de la noi care știu cel mai bine să combine frumos, comod și original piesele vestimentare.

Cristina Tabun este una dintre bloggerițele ale cărei combinații vestimentare nu pot fi trecute cu vederea. De aceea am selectat câteva ținute care, cu siguranță, te vor scoate din anonimat în această vară.

Cristina Surdu optează, de cele mai multe ori, pentru ținute colorate, iar, mai nou, rozul a devenit culoarea ei preferată. Inspiră-te!

Daniela Culev, de când a devenit mămica lui Marius, este și mai stilată. Pentru serile de vară, o astfel de ținută ca cea a bloggeriței este perfectă.

Stilul Doinei Ciobanu este conturat de ținute de marcă. Totuși, te poți inspira din outfit-urile ei, iar piesele vestimentare le poți înlocui cu ceva mai accesibil.

Mia Beschieri este o romantică desăvârșită, lucru atestat în ținutele ei. Dacă te regăsești în stilul abordat de Mia, te invităm să te inspiri.

Ana Ciorici este exemplul perfect că o femeie care crește doi copii poate fi și stilată în același timp. Mai mult, de la ea poți „fura” și trucuri pentru un machiaj reușit.

Blogul jurnalistei Cristina Gheiceanu a fost inclus, recent, în top 100 cele mai bune bloguri de fashion din Europa. Un motiv bun ca s-o urmărești și să te inspiri.

 

Preluat de la: Zugo.md