14915394_1770123723226014_1242098183101204037_n.jpg
Peste 4 zile, vom fi martorii celei mai așteptate provocări pentru 20 de speakeri care cred că după muncă viața abia începe. Hobby-urile și modul cum petrecem timpul liber sunt definitorii pentru personalitatea fiecăruia dintre noi. Pe 7 aprilie, ora 19:00, în Centrul de Excelență „Tekwill” vino să te inspiri pentru mult timp înainte. Ei sunt cei 20 de eroi ai ediției Ignite Chișinău „After Hours”.

Ioana Isac, bloggeră, poetă

13_Ioana_I.

Isac Ioana este specialist în comunicare, iar în timpul liber se regăsește printre versurile albe. Din 2005 scrie versuri, și-a creat un blog și a lansat cu un Dj din România o audio-poezie. Pe 7 aprilie, vine să ne spună cum a ajuns poezia să însemne pentru ea o altă viață, o altă realitate de care nu se mai poate desprinde.

Nick Stropsa, Service Delivery Manager Evenda

20_Nick_S.

Nick face IT de la ani 16, însă muzica a apărut mult mai devreme în viața lui, atunci când pe la 3 ani a atins pentru prima oară chitara tatălui său. Pe parcursul carierei muzicale, a avut colaborări cu Zdob și Zdub, Whynona Ryders, Dara, Binga Groove și multe alte festivaluri reprezentative. La Ignite, ne va împărtăși ce au în comun două lumi diametral opuse: IT-ul și muzica, și de ce nu trebuie să renunți niciodată la visuri sau pasiuni.

Stanislav Djandjgava, director Private Banking Moldova Agroindbank

15_Stanislav_D.

Stanislav ste manager cu o experiență vastă în sectorul financiar-bancar și conduce subdiviziunea de Private Banking a unei bănci din Moldova. Pe 7 aprilie însă, nu ne va povesti despre bănci, ci despre 3 pasiuni care-l ajută să lupte cu stresul și să-și realizeze visurile adolescenței: off-road driving, rope jumping și chitara.

Alina Mîțu, director executiv AFAM

12_Alina_M.

Alina Director Executiv la Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova și trainer de etichetă în afaceri. În trecut a activat în Guvernul Republicii Moldova. Cu studii în politologie și relații internaționale, experiență de lucru în spațiu public, cât și non-guvernamental, a descoperit recent o pasiune care nu se referă la nici una dinTRE ocupațiile ei anterioare. O pasiune care a învățat-o că „vreau” este mai important decât „trebuie” și că viața are alt gust atunci când ai curajul să-ți valorifici talentele. O pasiune despre care ne va spune pe 7 aprilie.

Ștefan Eșanu, artist

Stefan_E.

Practică artele din copilărie până în prezent. Este interesat de subiecte de ordin social. Face pictură, instalație, design poligrafic și, periodic, fotografie. În 1997 absolvește Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”. În 2002, absolvește Universitatea de Arte din RM. Participă și organizează diverse expoziții de artă în țară și peste hotare.

Sergiu Botezatu, Senior Project Manager USAID

19_Sergiu_B.

Sergiu contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin proiectele de asistență pe care le elaborează și gestionează. Încă la etapa de studenție a înțeles că economia trebuie gestionată altfel, fiind primul student din Moldova care a reușit, in baza unei burse Soros, să-și facă Masteratul în domeniul economic în Occident. A preferat totuși sa revină acasă, iar în rezultat au urmat activități în cadrul Fundației Soros, Băncii Mondiale, PriceWaterhouse, Ambasada Statelor Unite, Wine of Moldova, Simbolul turistic al Moldovei „Pomul vieții”, Tekwill etc., acestea fiind doar câteva dintre proiectele pe care le-a implementat cu echipa sa. Deși se dedică întru totul proiectelor de dezvoltare, reușește, totuși, să-și croiască timp și pentru pasiunea pe care o are, combinând armonios cele două activități, care, aparent, nu ar avea tangențe.

Lidia Scarlat, Director Creativ „Umbrela Studio” și muzician în trupa „Cuibul”

Lidia_S._corectat

După ani de lucru la filmări de platou, noua dragoste a Lidiei a devenit industria de motion graphics și animație, iar după încercări repetate de a renunța la muzică, aceasta a devenit un instrument pentru a studia lumea din jur.

Alexandru Cebotari, fondator AVO

11_Alexandru_C.

Alex este inginer telecom și fondatorul unui Startup de succes. La Ignite ne va povesti despre o pasiune care nu are nimic in comun cu activitatea sa profesională — gătitul.

Dorin Dusciac, cercetător-inginer

10_Dorin_D.

Dorin Dusciac trăiește în Franța de la vârsta de 17 ani. Acum este doctor în fizică și inginer-cercetător la Comisariatul pentru Energie Atomică și Energiile Alternative (CEA) din Paris. La Ignite vine să ne vorbească cum îi ajută pe migranții moldoveni să se integreze în țările-gazdă în calitate de președinte al Asociației pentru Integrarea Migranților (AIM) în Franța.

Maia Sandu, politician

Maia_S.

Energia Maiei Sandu e complementată de pasiunile sale – cărțile și munții. De la Machu Picchu la munții României, de la educației la politică, Maia Sandu este îndrăgostită de tot ce înseamnă libertate. Pe 7 aprilie, ne va povesti despre activitatea predilectă din timpul liber care îi dăruiește vitalitate.

Andrei Iovu, cercetător la Institutul de Politici Publice

14_Andrei_I.

Pasiunea lui Andrei este zborul, paragliding-ul în particular. A început acest sport în urmă cu aproape 10 de ani și a participat la o serie de campionate internaționale, unde a reprezentat Republica Moldova.

Evan Tracz, Director IREX Office Moldova și Novateca

Evan_T.

După ce a cântat jazz în Boston, Evan s-a alăturat Corpului Păcii și a contribuit la dezvoltarea comunității în Asia Centrală timp de doi ani. Ulterior, Evan și-a petrecut cea mai mare parte a timpului în fosta URSS și a lucrat pentru OSCE, NATO și IREX. Totuși, după tot acest timp, nu a renunțat la pasiunea sa și continuă să cânte în cele mai neașteptate locuri din Euroasia. Evan Tracz vine pe 7 aprilie să ne vorbească despre muzică.

Igor Nisenboim, copywriter

Igor_N.

Copywriter și speaker profesionist, Igor predă Copywriting la School of Business Communications. Doi ani în urmă, Igor și-a mai găsit o pasiune – triatlonul.La Ignite After Hours ne va povesti despre cum această pasiune îl ajută să fie mai productiv și să scape de rutină.

Nicoleta Nagailic, fondatoare MedicalTourism. Review

Nicoleta_A.

Succesiv a progresat de la pictură și design interior, în lumea producerii media, în special filme documentare și animatie. La moment, Nicoleta cucerește domeniul de startupuri ca un mediu de explorare și schimbare a lumii. Pasiunea Nicoletei e explorarea profundă a micro și macrocosmului, precum și relația dintre ele. Explorează realitatea prin toate mediile și punctele de vedere, fie ele științifice, artistice, filozofice sau religioase.

Victor Sitnic, CEO la CTI-Capital

18_Victor_S.

Victor este CEO la CTI-Capital, compania care deține și gestionează Kentford Business Center și oferă spațiu liber pentru Generator Hub, primul hub din Moldova. În plus, Victor dezvoltă 4 Startup-uri. Totuși, pe 7 aprilie el vine să ne povestească despre adevărata sa pasiune — gătitul.

Vlad Șuleanschi, co-fondator Smokehouse

Vlad_S.

Împreună cu partenerii săi americani (David Smith și Matt Stahlman) au deschis restaurantul Smokehouse aproximativ doi ani în urmă, unde servesc bere și mâncare gustoasă și au reușit să construiască o comunitate. Mai înainte, a lucrat în diferite proiecte legate de domeniul IT bazate pe Data mining, data entry și direct marketing. La 19 ani, viața i s-a schimbat completamente: făcând 7 ani voluntariat la o organizație focalizată pe emanciparea și împuternicirea femeilor tinere, și-a găsit viitoarea soție, viitorii parteneri de business și hobby-ul – Frisbee sport.

Viorica Nagacevschi, co-fondator Klumea

Viorica_N.

Notar și textier de profesie, Viorica a cucerit de nenumărate ori prin cărțile sale de poezie și textele multor hituri autohtone. La Ignite Chișinău „After Hours” va veni în calitate de fondator al Asociației Obștești „Klumea” și ne va povesti despre „IaMania” și istoria organizării acestui festival.

Mihai Cecan, antreprenor

16_Mihai_C._2

Mihai este antreprenor, web designer, aventurier, pasionat de tehnică și inovație. A acumulat 10 ani de experiență în industria WEB, iar la moment este fondatorul și directorul companiei de Web Design, Evomio. Mihai vine la Ignite să ne spună despre pasiunea sa pentru motoarele pe 2 roți și despre aventura din 2016, când a străbătut 6 țări pe o Vespa.

Sergey Beresnev, CEO Fruitware

17_Serghei_B.

De 5 ani, Sergey este CEO-ul și proprietarul companiei Fruitware. El este genul de persoană pentru care doar o activitate extraprofesională nu este suficientă. Pe 7 aprilie vine să ne spună despre pasiunile sale și importanța acestora pentru o viață împlinită.

Anastasia Taburceanu, specialist Relații Publice

Anastasia_T.

Anastasia a lucrat ca freelancer pentru diferite proiecte la UNDP. Este pasionată de istorie și fapte istorice amuzante. Are un interes aparte pentru familiile celebre care au locuit în Moldova și ce au lăsat acestea în urma lor, de aici trăgându-se pasiunea pentru clădirile istorice din Moldova. Îi place să le descopere, să se documenteze despre ele și să-și imagineze istorii referitor la familiile care le-au locuit. Adoră să petreacă timpul în Arhiva Națională.

Menționăm că Ignite After Hours este organizat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”. Partenerii evenimentului sunt Endava, Tekwill și IHUB.”

Puteți urmări detalii despre eveniment pe Facebook.

Biletele le eveniment pot fi procurate AICI.

Preluat de la: Diez.md