1534181673171.jpg

Brandul FORMEN vine cu o nouă colecție pentru cei ce iubesc piesele vestimentare din in și mătase. Aceasta nu este una simplă, ci una care include piese de autor, unicat. O parte din colecție poate fi găsită în magazinul AUGUST.

Alisa Dnestrean a dat mai multe detalii în legătură cu noile ținute, menționând că a mers pe aceleași principii – utilizarea inului și mătasei.

„FORMEN rămâne fidelă propriilor principii și utilizează doar in și mătase, în funcție de sezon. Întrucât stofa este naturală, ea se comportă la fel de natural. De aceea, în garderoba FORMEN veți găsi piese vestimentare care se potrivesc tuturor anotimpurilor. FORMEN nu este doar o simplă colecție de haine, ci include piese de autor, unicat.

O parte din acestea, va putea fi găsită deja în luna august, în magazinul AUGUST. Acolo, doritorii vor putea procura piese vestimentare, dar și să facă comenzi, în funcție de preferințe și parametri. Ca și colecțiile mele precedente, aceasta reflectă starea mea de spirit în momentul creației. Iar prezentul meu este, acum, pătruns de o senzație de fericire. Fiecare clipă pentru mine este un moment fericire. Eu sărbătoresc întoarcerea la VIAȚĂ!”, a mărturisit Alisa Dnestrean, potrivit today.md.

Citește și: foto, video | Și-a lansat colecția de debut. Designerul Alisa Dnestrean: „Ideea brandului vine din New York”

Foto: FORMEN via Facebook

P.

Preluat de la: zugo.md