poza-1-3.jpg
Patrimoniul cultural al fiecărei națiuni reprezintă un aspect important care merită să fie protejat, respectat și promovat. În scopul încurajării diversității pe glob, „Festivalul Naționalităților” a devenit un eveniment-cheie al Liceului Teoretic „Petru Zadnipru” din municipiul Chișinău. Diplomația culturală, dar și valorificarea tradițiilor în rândul tinerilor sunt obiectivele de bază ale manifestației.

„Festivalul Naționalităților” a apărut ca idee în anul 2005, la inițiativa unei regretate profesoare de matematică a instituției. Tratată cu o curiozitate aparte de administrația liceului și de elevi, activitatea a început să se celebreze cu regularitate. La nivel de instituție s-a decis că liceenii claselor a XI-a ale fiecărei promoții își vor asuma responsabilitatea organizării. Elevii fiecărei clase trebuiau să își aleagă una dintre țările lumii și să se informeze despre aspectele tradiționale, vestimentare, gastronomice, dar și istorice ale acesteia. Fiind o întrecere la capitolul originalitate și prestație între paralele claselor a XI-a, elevii, în frunte cu diriginții lor, aveau misiunea de a reprezenta o națiune la cel mai înalt nivel, conform probelor stabilite:
# prezentarea țării (informații generale din punct de vedere geografic și istoric);
# descrierea tradițiilor și obiceiurilor (cântece, dansuri, înscenarea unor momente caracteristicile);
# expunerea bucătăriei tradiționale.


Ediția 2023. Sursă: Valeria Jidraș

De la ediție la ediție, concurența între liceeni devine una și mai strânsă, iar prestațiile depășesc așteptările. „Memorabile prin culoare, originalitate, artă discursivă și prestație teatrală, elevii reușesc să ne uimească de fiecare dată. Fiind gândite până la cele mai mici detalii – de la vestimentație, limbaj până la manierele și modul de trai caracteristic –, jurizarea manifestărilor artistice devine o adevărată provocare. De altfel, putem spune cu mândrie că acest proiect este reprezentativ instituției și permite cunoașterea diversității popoarelor și țărilor lumii, dar și a dialogului intercultural”, a declarat Daniela Barnaciuc, directoarea IPLT „Petru Zadnipru”.


Armenia și Italia, ediția 2020. Sursă: Natalia Tioibaș

Turcia și Spania, ediția 2019. Sursă: Natalia Tioibaș

India și Rusia, ediția 2018. Sursă: Natalia Tioibaș

Coreea de Sud, Arabia Saudită și Spania, ediția 2017. Sursă: Natalia Tiobaș

Noua Zeelandă, ediția 2015. Sursă: Natalia Tioibaș

Edițiile precedente au fost adăugate la cartea de vizită a Liceului Teoretic „Petru Zadnipru”. Singurele excepții au fost promoțiile anilor 2021 și 2022, în care activitatea a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19. După doi ani de pauză, în 2023 ediția a XVI-a a „Festivalului Naționalităților” a fost celebrată cu mare fast, de data aceasta într-un mod diferit. Reprezentații claselor a XI-a au decis nu să concureze, ci să colaboreze la interpretarea unei frumoase povești de dragoste a două persoane din culturi total diferite. În acest an, țările gazdă au fost Italia și Emiratele Arabe Unite.

Povestea ediției XVI

O mare iubire a început la Carnavalul din Veneția, unde viitorii îndrăgostiți se cunosc, mai cu seamă un arab veritabil și o italiancă frumoasă. În scurt timp, aceștia hotărăsc să se căsătorească, încununându-și decizia printr-o nuntă pe tărâmuri italiene, dar cu nuanțe arăbești. Pe final, elevii au venit cu un mesaj propace între națiuni. Îți propunem să vezi câteva secvențe din festivitatea ce a avut loc pe 24 februarie 2023 în incinta liceului „Petru Zadnipru”.


Prezentarea general a E.A.U. și a Italiei. Sursă: Valeria Jidraș

Carnavalul din Veneția. Sursă: Valeria Jidraș

Carnavalul din Veneția. Sursă: Valeria Jidraș

Cererea în căsătorie. Sursă: Valeria Jidraș

Întâmpinarea mirilor în stil arăbesc. Sursă: Valeria Jidraș

Sosirea părinților miresei și ai mirelui. Sursă: Valeria Jidraș

Prezentarea gastronomiei italienești și arăbești. Sursă: Valeria Jidraș

Dansuri tradiționale. Sursă: Valeria Jidraș

Finalul fericit. Sursă: Valeria Jidraș

Autoare: Valeria Jidraș

Preluat de la: diez.md