1478588761215.JPG

Education Network Conference din acest an, conferința care îi ajută pe tinerii de liceu să se ghideze în carieră în ceea ce privește studiile universitare, s-a încheiat în acest weekend cu un târg de universități, la care participanții au putut afla ofertele universităților din țări precum Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Lituania, notează ZUGO.

Conferința a fost organizată de către Flex Alumni Community Moldova cu ajutorul financiar oferit de Ambasada Americii în Moldova în urma unui grant câștigat.

„Pentru a lua parte la această conferință, participanții s-au înregistrat, iar din 230 de aplicări, au fost selectați 100 de participanți. Pe parcursul celor trei zile ale conferinței, ei au beneficiat de mai multe traininguri de dezvoltare personală, au învățat cum să rămână motivați și cum să scrie un CV corect. Ieri, participanții au aflat despre care sunt oportunitățile în Moldova, iar astăzi târgul este bazat pe universitățile de peste hotare”, ne-a explicat Victoria Lungu, organizator Education Network Conference.

Prezenți au fost și reprezentanți Excel, o organizaţie ce oferă o deschidere pentru persoane și instituții către spațiul educațional internațional.

„Noi avem foarte multe oferte luând în considerație faptul că lucrăm cu absolut toate țările. Studenții par foarte interesați de programele cu predare în engleză, mai ales în țările în care ofer fie scutiri de taxă, fie studiile sunt gratuite. Tinerii au oferit multe întrebări concrete despre condițiile de admitere, testul de limbă care tebuie susținut. Mulți studenți au fost mirați de faptul că nu contează notele pe care le-ai luat la bacalaureat sau pe parcursul anilor de studii, ci contează să fii un student activ, să îți dai interesul de a cunoaște ceva mai mult și de a fi implicat în programe de voluntariat” , ne-a spus Veronica Chirilă, manager pentru admiterea în Germania, reprezentant Excel. 

Tinerii s-au arătat impresionați și entuziasmați de toate ofertele care le sunt puse la dispoziție.

„În aceste trei zile am învățat atât de multe, întrucât la școală această informație nimeni nu ți-o predă, iar dacă să o însușești singur îți trebuie mai mult timp, săptămâni sau chiar luni. Deja am dat adresa de email la câteva universități, dar cea mai promițătoare mi se pare a fi universitatea New York Abu Dhabi, cred că toți și-ar dori să ajungă aici. Sunt în clasa a XI-a și, respectiv, mai am un an ca să evoluez și în a XII-a să-mi încerc norocul”, ne-a spus Victor Grigoraș, participant.

La sfârșitul conferinței, elevii au primit diplome de participare. 

 

Preluat de la: Zugo.md