1537188278991.jpg

După o vară plină de evenimente, distracții și show-uri, cel mai mare parc cultural-familial din Republica Moldova, OrheiLand, a marcat încheierea sezonului de plajă cu un mega-concert al renumitei trupe ucrainene „Quest Pistols Show”, dar și cu un concurs de frumusețe. Titlul de regină i-a revenit Lucianei Gorduz, care a câștigat un sejur în Turcia.

Timp de peste trei luni, în cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova – OrheiLand, construit la inițiativa primarului de Orhei, Ilan Șor, au fost organizate peste 50 de evenimente – concerte, masterclass-uri, piese de teatru, show-uri cu parașutiști și un aviashow de excepție. Toate aceste evenimente au adunat, în tot acest timp, peste jumătate de milion de vizitatori din toată țara și de peste hotare.

Centrul cultural-familial „OrheiLand”, unul din cele mai grandioase proiecte ale primarului Ilan Șor din acest an, a fost inaugurat pe 1 iunie, fiind vizitat de peste jumătate de milion de oameni. Distracțiile gratuite și pentru un spectru larg de categorii de interese, infrastructura modernă, evenimentele de excepție au creat din OrheiLand una din cele mai principale atracții ale Republicii Moldova.

Parcul a fost vizitat de turiști din zeci de țări ale lumii, inclusiv România, Ucraina, Belarus, Rusia, Germania, Italia și chiar SUA.

Pe parcursul verii, pe scena de la OrheiLand au urcat nume sonore, inclusiv de talie internațională precum Jasmin, Kapushon, Irina Rimes, Nicoleta Nucă, Zdob și Zdub, etc.

Ziua copiilor, Ziua teatrului, Ziua dansului au fost câteva di sărbătorile marcate la OrheiLand, care au adunat zeci de mii de vizitatori de diferite categorii de vârstă și interese. Tombolele au înregistrat peste100.000 de participanți, care s-au înscris pentru a câștiga premii valoroase, inclusiv telefoane de ultima generație, tablete, dar și sejururi la mare în Bulgaria și Turcia.

Datorită infrastructurii sale, OrheiLand a devenit o adevărată insulă a fericirii pentru copiii din toată Moldova. Zecile de tobogane gonflabile și trambuline, liane și poduri suspendate au adunat mii de pici. Lacul și plaja cu nisip alb au fost printre cele mai apreciate în acest sezon, inclusiv pentru că șezlongurile au fost gratuite ca, de altfel, toate distracțiile de la OrheiLand.

Preluat de la: zugo.md